Festival de teatru la Zalău, cu actori renumiți, în curtea unei case

de | iun. 24, 2020

Ediţia din acest an a festivalului de teatru în aer liber, initulat „Curtea artiştilor” va avea loc la Zalău, pe toată durata verii, în curtea casei unui pasionat al genului – tânărul actor Darius Prodan. Manifestarea culturală neconvenţională va debuta pe  1 iulie a.c., cu spectacole de teatru pentru adulţi şi copii, dar şi concerte de muzică, în zilele de miercuri, vineri şi duminică, până în luna septembrie, informează AGERPRES.

La această ediție sunt așteptați actori de renume, precum Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Florin Piersic junior, Marian Râlea şi Marius Bodochi, alături de Giuvlipen – singura trupă de teatru formată din actori profesionişti romi.

Potrivit  preşedintelui Asociaţiei Pro Teatru, Darius Prodan, organizatorul evenimentului, festivalul, ajuns la ediţia a III-a, se va desfăşura cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă Sălaj. Curtea unde vor avea loc spectacolele va putea găzdui aproximativ 100 de persoane şi va fi amenajată în aşa fel încât să respecte toate restricţiile actuale impuse de pandemie.

„Important e să reuşim să le oferim oamenilor magia teatrului şi magia spectacolului şi să demonstrăm că teatrul, cultura, nu e o distracţie, ci este un motor de dezvoltare a societăţii. Dezvoltare economică, dezvoltare turistică, dezvoltare educaţională, dezvoltare socială şi aş spune chiar o metodă de prevenţie a unor boli precum depresia sau cele cauzate de stres”, a subliniat organizatorul evenimentului.

Asociaţiei Pro Teatru are desfășurare și un proiect de amenajare a unui punct termic într-un „laborator de cercetare şi educaţie prin teatru”, spaţiu care ar putea fi dat în folosinţă, parţial, în luna octombrie, printr-un spectacol.

FOTO: urban.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Expoziție: Louis Laouchez. Amprente identitare

Expoziție: Louis Laouchez. Amprente identitare

Institutul Francez și Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul la o expoziție eveniment, prima expoziție a unui artist caraibian în România. „Povestea lui Louis Laouchez (1934-2016) este povestea unei explorări a identității. Povestea unui artist pionier din...

Conferințele Internaționale „Puck” revin la Cluj-Napoca

Conferințele Internaționale „Puck” revin la Cluj-Napoca

Teatrul de Păpuși „Puck”, alături de Facultatea de Teatru și Film (FTF) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” organizează, în 21 și 22 octombrie, la Cluj-Napoca, o nouă ediție a Conferințelor Internaționale „Puck”. Prima zi a manifestării va reuni prezentări și...

Lansare de carte: Vechi biserici și catedrale clujene

Lansare de carte: Vechi biserici și catedrale clujene

La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Sala Reduta) va avea loc, joi, 19 octombrie, ora 17:00, lansarea volumului „Vechi biserici și catedrale clujene” - ultimul volum din seria „Explorăm Clujul Istoric”, aparținând profesorului Vladimir Alexandru Bogosavlievici....