Festival dedicat integrării în societate a persoanelor cu sindrom Down, desfășurat online

de | mai 26, 2020

A noua ediție a Festivalului „Flori de speranță”, dedicat persoanelor cu sindrom Down, va avea loc în perioada 28- 31 mai 2020. Organizat de Centrul Educațional „Raluca” din Cluj-Napoca, evenimentul din acest an se va desfășura online, datorită pandemiei.

Potrivit reprezentanților Centrului, concurenții care provin de la 14 asociații de profil din țară, vor prezenta momente artistice speciale, coregrafice și muzicale. De asemenea, vor fi concursuri pe diverse teme, de la gastronomie și prezentare de modă, până la pictură și artă fotografică.

„Festivalul are scopul de a integra persoanele cu sindrom Down în viața socială, culturală și artistică, dar și de a le da încredere în posibilitățile lor de dezvoltare și manifestare a personalității, demonstrând că pot depăși momente critice din viață, ca oricare dintre noi”, a precizat Adriana Avram, președintele Asociației.

Festival dedicat integrării în societate a persoanelor cu sindrom Down, desfășurat online

Asociația Down – Centrul Educational „Raluca”, situat pe strada Căpitan Grigore Ignat, nr. 23 din Cluj-Napoca, a fost inaugurat în anul 2010. Acesta îmbină funcțiile unui centru de zi educațional cu unul de pregătire profesională. În cadrul centrului se urmărește și crearea sau recuperarea deprinderilor de citire-scriere, care să îi ajute pe tineri să poată urma eventuale cursuri de instruire. Aici au loc activități de terapie prin artă (pictură, desen, muzică, atelier teatral), care s-au dovedit benefice în recuperarea și integrarea persoanelor cu dizabilități.

Cei care doresc, pot să sprijine activitățile Asociației  Down – Centrul Educational „Raluca”, prin donații, în conturile deschise în acest scop.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Piață volantă în Parcul Industrial TETAROM I

Piață volantă în Parcul Industrial TETAROM I

Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Parcului Industrial Tetarom, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca asigură continuitatea pieței volante destinate clujenilor, de pe platforma Cluj Arena, punând la dispoziție locația din Parcul Industrial Tetarom I, str....

Campanie de donare de sânge la Huedin

Campanie de donare de sânge la Huedin

Protopopiatul Ortodox Huedin în colaborare cu Centrul regional de transfuzie Cluj organizează o nouă campanie de donare de sânge intitulată „O faptă bună în Postul Adormirii Maicii Domnului!” Campania se va desfășura marți, 1 august 2023, între orele 9 - 13 la sediul...

2024 va fi Anul Avram Iancu

2024 va fi Anul Avram Iancu

Anul 2024 marchează 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, erou național ce a avut un rol important în Revoluția de la 1848 din Transilvania. Senatul şi Camera Deputaţilor au votat un proiect de lege potrivit căruia anul 2024 se va numi „Anul Avram Iancu”. Legea a...

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un dar mic pentru o bucurie Mare” Beclean

Asociația „Un Dar mic pentru o bucurie Mare”, de la Beclean, cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Beclean III – „Sf. Cuv. Parascheva”, organizează activități și diferite acțiuni pentru copiii de la căsuțe de tip familial, din familii nevoiașe, pentru copiii...

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Consiliul Județean Cluj a publicat în SEAP anunțul referitor la achiziționarea lucrărilor de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Cea mai modernă unitate...