Festivalul-Centenar de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, la a X-a ediție

de | dec. 9, 2021

La finalul acestei săptămâni, la Cluj-Napoca va avea loc Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Evenimentul, aflat la ediția a X-a, se va desfășura sâmbătă, 11 decembrie 2021, de la ora 11:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Vor urca pe scenă grupuri de copii și tineri de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„Festivalul din acest an, unul aniversar, se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, într-o formulă adaptată șituației pandemice, prin prezența a 14 grupuri de colindători. Prin această manifestare se urmărește punea în valoare a vieții satului de altădată, transmițând bucuria Nașterii Domnului și, în același timp, de a promova valorile și tradițiile autentice creștine ale poporului român”, a transmis consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean.

Ediția din acest an a Festivalului de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” este una de Centenar și face parte din seria de manifestări organizate cu prilejul aniversării unui secol de la reînfiinţarea Episcopiei Vadului, Feleacului și  Clujului.

Festivalul a fost iniţiat în anul 2011 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la reactivarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Naşterii Domnului.

Festivalul-Centenar de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, la a X-a ediție

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul cultural ”Povești în cântece și dansuri”, un spectacol care aduce folclorul în prim-plan. Evenimentul va avea loc joi, 28 martie...

Vernosajul expoziției OGLINDIRI | ASCOR Cluj

Vernosajul expoziției OGLINDIRI | ASCOR Cluj

Sâmbătă, 23 martie 2024, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, a avut loc la demisolul Bisericii Studenților din Campusul Universitar „B. P. Hașdeu” vernisajul expoziției OGLINDIRI. Bucuria a fost deplină prin prezența în mijlocul iubitorilor de frumos a Preasfințitului...