Festivalul-Centenar de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, la a X-a ediție

de | dec. 9, 2021 | Cultură

La finalul acestei săptămâni, la Cluj-Napoca va avea loc Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”. Evenimentul, aflat la ediția a X-a, se va desfășura sâmbătă, 11 decembrie 2021, de la ora 11:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Vor urca pe scenă grupuri de copii și tineri de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

„Festivalul din acest an, unul aniversar, se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, într-o formulă adaptată șituației pandemice, prin prezența a 14 grupuri de colindători. Prin această manifestare se urmărește punea în valoare a vieții satului de altădată, transmițând bucuria Nașterii Domnului și, în același timp, de a promova valorile și tradițiile autentice creștine ale poporului român”, a transmis consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean.

Ediția din acest an a Festivalului de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” este una de Centenar și face parte din seria de manifestări organizate cu prilejul aniversării unui secol de la reînfiinţarea Episcopiei Vadului, Feleacului și  Clujului.

Festivalul a fost iniţiat în anul 2011 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la reactivarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Naşterii Domnului.

Festivalul-Centenar de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, la a X-a ediție

 

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Recital Cameral – Harmonia Mundi

Recital Cameral – Harmonia Mundi

140 de ani de la nașterea lui Nicolae Titulescu celebrați printr-un proiect cultural complex care include recitaluri camerale, conferințe pe teme de istorie contemporană și lansări de filme. Recital cameral DIANA JIPA / ȘTEFAN DONIGA Curator invitat: Dr. MARIN POP –...

Satul clujean în 10 obiceiuri – expoziție outdoor pe Bulevardul Eroilor

Satul clujean în 10 obiceiuri – expoziție outdoor pe Bulevardul Eroilor

Clujenii dar și turiștii care vizitează orașul în această perioadă sunt îndemnați să facă o călătorie fascinantă prin bogatele tradiții locale. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție de cultură aflată în...