Festivalul „Colind din suflet de copil”, la a șaptea ediție

de | dec. 11, 2019 | Actualitatea religioasă

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Colind din suflet de copil” a avut loc marți,  10 decembrie 2019, la Dej. Concertul s-a desfășurat, cu începere de la ora 17:00, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Dej I.

La acest eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și un număr mare de copii, părinți și bunici.

Copilașii noștri nu fac altceva decât să laude pe Domnul Iisus Hristos care vine în lume, să se nască și să crească, să ne mântuiască. În sufletul nostru, al oamenilor credincioși, este prezent Domnul Hristos. În perioada aceasta tot creștinul se pregătește să-l primească în sufletul lui pe Domnul Iisus Hristos. Postim, ne facem mai buni, ne spovedim, facem daruri celor săraci, și astfel Domnul Hristos vine în sufletul nostru, le-a spus cetelor de colindători Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Acest eveniment, cultural-religios, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej și Școlile Gimnaziale din cuprinsul teritorial al Protopopiatului Dej. Au participat peste 200 de colindători, pregătiți și însoțiți  de profesorii de religie, de alte cadre didactice, precum și de conducătorii Instituțiilor de Învățământ.

Doresc să mulțumesc tuturor: Bunului Dumnezeu, Părintelui Mitropolit Andrei, care a acceptat cu bucurie invitația de a fi în mijlocul nostru în această seară, reprezentanților Radio Renașterea, preoților din Dej, profesorilor care s-au implicat pentru reușita acestui eveniment, părinților și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a venirii Domnului Hristos. Părinții și profesorii se ocupă zilnic de educația și formarea copiilor pentru viață, iar în seara aceasta am văzut cu toții roadele muncii lor. ,,Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil” (Pitagora), a subliniat părintele Ioan Buftea, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Dej.

Prin implicarea parohiilor din Municipiul Dej toți colindătorii au primit daruri, care au fost împărțite de către voluntarii de la Liga Tinerilor Creștini din Dej.

Ultimele articole

Patriarhul Justinian Marina

Patriarhul Justinian Marina

Cel a cărui viață vă invit să o descoperim astăzi a păstorit Biserica Ortodoxă Română în condiții extrem de grele, reușind să o ferească de multe pericole și să contribuie chiar la dezvoltarea ei sub anumite aspecte. Controversat pentru unii, providențial pentru...

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Așezământ pentru orfani, construit de Biserică în Bistrița-Năsăud

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, va pune, joi 24 septembrie, piatra de temelie a așezământului pentru copii orfani „Sfântul Siluan Athonitul”. Acesta va fi construit în localitatea Dorolea, din comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud, și va...

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca are un nou duhovnic

În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al...