Festivalul „Colind din suflet de copil”, la a șaptea ediție

de | dec. 11, 2019 | Actualitatea religioasă

Cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Colind din suflet de copil” a avut loc marți,  10 decembrie 2019, la Dej. Concertul s-a desfășurat, cu începere de la ora 17:00, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a Parohiei Dej I.

La acest eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și un număr mare de copii, părinți și bunici.

Copilașii noștri nu fac altceva decât să laude pe Domnul Iisus Hristos care vine în lume, să se nască și să crească, să ne mântuiască. În sufletul nostru, al oamenilor credincioși, este prezent Domnul Hristos. În perioada aceasta tot creștinul se pregătește să-l primească în sufletul lui pe Domnul Iisus Hristos. Postim, ne facem mai buni, ne spovedim, facem daruri celor săraci, și astfel Domnul Hristos vine în sufletul nostru, le-a spus cetelor de colindători Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Acest eveniment, cultural-religios, a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Dej și Școlile Gimnaziale din cuprinsul teritorial al Protopopiatului Dej. Au participat peste 200 de colindători, pregătiți și însoțiți  de profesorii de religie, de alte cadre didactice, precum și de conducătorii Instituțiilor de Învățământ.

Doresc să mulțumesc tuturor: Bunului Dumnezeu, Părintelui Mitropolit Andrei, care a acceptat cu bucurie invitația de a fi în mijlocul nostru în această seară, reprezentanților Radio Renașterea, preoților din Dej, profesorilor care s-au implicat pentru reușita acestui eveniment, părinților și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a venirii Domnului Hristos. Părinții și profesorii se ocupă zilnic de educația și formarea copiilor pentru viață, iar în seara aceasta am văzut cu toții roadele muncii lor. ,,Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil” (Pitagora), a subliniat părintele Ioan Buftea, protopop al Protopopiatului Ortodox Român Dej.

Prin implicarea parohiilor din Municipiul Dej toți colindătorii au primit daruri, care au fost împărțite de către voluntarii de la Liga Tinerilor Creștini din Dej.

Ultimele articole

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

Prohodul Domnului | Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Vineri, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Denia Prohodului Domnului, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și...

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 21 aprilie 2022, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte...