Festivalul de Colinde şi Tradiţii „Crăciunul la români”, la a IX-a ediţie

de | dec. 13, 2019 | Activități parohiale

Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca s-a dovedit neîncăpătoare pentru părinţii şi copiii care au participat, joi, la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de Colinde şi Tradiţii “Cărciunul la români”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

 Evenimentul s-a înscris în manifestările dedicate Anului omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari. Aşa se explică şi prezenţa unui număr mare de dascăli şi directori de şcoli. I-au încântat pe cei prezenţi elevi de la Liceul Teoretic “Eugen Pora”, (clasele I, a V-a şi a X-a /coordonaţi  de prof. Iulia Chende, prof. Maria Suciu şi prof. Marcela Matei), Şcoala Gimnazială “Iuliu Haţieganu” (clasa pregătitoare şi clasa a V-a / coordonatori prof. Adriana Gavriluţiu şi  prof. Emilia Bia), Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” (clasele a II-a şi a IV-a / coordonatori prof. Ioana Claudia Toader şi prof. Gheorghe Cuc), Şcoala Gimnazială “Liviu Rebreanu” (clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a / coordonator prof. Emilia Câmpean) şi Liceul special pentru Deficienţi de Vedere (coordonator prof. Bianca Marian).

Invitatul special al concertului a fost părintele Evangelos Thiani din Kenya, vicerector al Academiei Teologie din Nairobi, care în aceeaşi zi a participat la şedinţa de lucru a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1. Părintele Thiani, care are patru copii, a fost însoţit de domnul lect. univ. dr. Paul Siladi, şi le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa pe care o are sărbătoarea Crăciunului, care astăzi a căpătat valenţe comerciale, iar celebrarea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos a fost înlocuită cu un Crăciun greşit înţeles, al luminiţelor şi ornamentelor. Potrivit părintelui Thiani, capcanele atrăgătoare ale Crăciunului occidental au măcelărit înţelesul profund spiritual al acestei sărbători. Carismatic, părintele Thiani a i-a cucerit imediat pe cei mici, pe care i-a învăţat în timp record să colinde în kiswahili, o limbă aglutinată vorbită adesea în Africa de Est de populaţia bantu. Limba este vorbită în toată Kenya, iar slujbele şi serviciile religioase sunt oficiate în limbile engleză şi kiswahili.

Festivalul de Colinde şi Tradiţii „Crăciunul la români”, la a IX-a ediţie

Aur, smirnă şi tămâie, colindele româneşti reprezintă tezaurul unei conştiinţe creştine. Adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc, colinda este întâlnită în toată lumea creştină. Îmbrăcaţi în costume populare frumos brodate, elevii au reînodat tradiţia colindatului în preajma marii sărbători a Naşterii Mântuitorului, fiind răsplătiţi cu daruri şi aplauze. Nu credem că exagerăm afirmând că vitregiţi de tezaurul acesta inestimabil al colindelor, poporul român, cu istoria sa zbuciumată, ale cărei numeroase capitole au fost scrise cu sângele martirilor şi eroilor neamului, care au udat pământul pe care noi astăzi călcăm, s-ar fi pierdut în umbra popoarelor europene. Elevii aceştia minunaţi au smuls lacrimi celor prezenţi şi au adus, într-o frumoasă zi de joi, 12 decembrie, magia Crăciunului în Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, dar mai cu seamă în sufletele celor care i-au privit şi ascultat. E de necontestat faptul că oamenii se schimbă în această perioadă, devin mai buni unii cu alţii, îşi zâmbesc şi uită de răutăţi. „Vinovată” este sensibilitatea colindelor, care scrutează biruitoare peste egoism, individualism şi nepăsare, două din conceptele distructive care marchează societatea post-modernă.

La final, Pr. Protopop Dan Hognogi le-a înmânat dascălilor şi directorilor de şcoli diplome de aleasă cinstire. “Este anul omagial al satului românesc, al preoţilor şi al dascălilor. Rolul acestora din urmă este deosebit. Dascălul îndeplineşte o profesiune de o importanţă deosebită. Aceştia asigură formarea şi pregătirea personalităţii elevilor. Expert al actului de predare-învăţare, agent motivator şi mobilizator, model prin tot ceea ce face şi profesionist, acesta este, creionat, portretul dascălului. Copiii sunt darul lui Dumnezeu pentru familie, dar şi pentru Biserică” a spus părintele protopop în cuvântul de încheiere.

Festivalul de Colinde şi Tradiţii „Crăciunul la români”, la a IX-a ediţie

 

Ultimele articole

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii...

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Cu ocazia prăznurii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sute de credincioși din Dej au participat la Sf Litughie în Parohia Sf. Ier. Nectarie. Răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța dirijată de Arhid. Iulian Dumitru. Cuvântul de învățătură a fost...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...