„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familii

de | mai 23, 2022

Centrul Multifuncțional Sfinții Martiri Brâncoveni al Parohiei Ticu vă invită să luați parte la prima ediție a festivalului „La Ticu în livadă”. Acesta se va desfășura în aer liber în perioada 27-29 mai 2022.

„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familiiFestivalul se adresează publicului larg printr-o serie de concerte susținute de artiști consacrați, dar în același timp constituie și o rampă de lansare pentru tinerii muzicieni. Prin varietatea mare de genuri muzicale pe care le propune, dar și prin faptul că fiecare seară a festivalului se adresează unui public țintă, îl face accesibil tuturor categoriilor de vârstă.

În cadrul celor trei zile de festival, pe lângă concerte, organizatorii vă mai invită să participați la ateliere de creație, ore de religie, jocuri sportive: fotbal, baschet, volei, tras cu arcul, jocuri interactive copii-părinți, drumeții, foc de tabără și alte activități recreative. Deasemenea, cei mici se pot bucura de teren de sport, loc de joacă, foișor, casa piticilor, tobogan, ladă de nisip, trenuleț din lemn. Organizatorii festivalului pun la dispoziția participanților și standuri cu mâncare, băutură și alte surprize dulci pentru cei mici.

Festivalul își va deschide porțile în fiecare zi la ora 12 și se va încheia la orele 21.

„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familiiÎn prima zi a evenimentelor, vineri, 27 mai 2022, de la ora 14, are loc festivalul – concurs „Note muzicale printre flori de cais” ce se adresează elevilor claselor I-VIII care studiază un instrument clasic la liceele și școlile vocaționale din județul Cluj. Invitatul surpriză din prima seară de festival este cvartetul „Flori de mai”, ce va cânta pe scena festivalului Festival La Ticu în livadă vineri 27 mai, orele 18:30. „Flori de mai” este un cvartet format din elevii: Teodora Roșu clasa a VIII-a, flaut, Brad Amedeea clasa a VI-a vioară, Corbeanu Emma clasa a VIII-a pian și Kasabian Csillag clasa a VI-a violoncel și sunt coordonați de doamna prof dr. Flavia-Maria Herdlicska.

În încheierea primei zile a festivalului Corul Școlii Gimnaziale de Muzică „Augustin Bena” din Cluj-Napoca, condus de doamna profesor Iulia Davis, va susține un recital.

„La Ticu în livadă”, festival de muzică destinat întregii familii

Festival „La Ticu în livadă” se bucură de prezența compozitorului și pianistului Tiberiu Herdlicska, un compozitor recunoscut pentru compozițiile sale originale și pentru aranjamente muzicale pline de culoare. Veți putea audia lucrări binecunoscute reinterpretate în stilul caracteristic interpretului dar și compoziții proprii care mai de care mai savuroase și mai captivante, sâmbătă, 28 mai de la ora 17.

Trupa Bigg Dimm ‘a Band, formată din tineri muzicieni profesioniști, studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, condusă de Asist. univ. drd. Tiberiu Herdlicska, va urca pe scenă în a doua seară a festivalului de la Ticu. Formația abordează un repertoriu vast, diferit ca stil: de la swing, blues, bebop, bossa nova, până la pop jazz, fusion jazz și altele.

În 29 mai, cea de-a treia zi, la ora 15, Ceata „Sfântul Ioan Valahul”, condusă de Oana Raluca Băilă, propune o redescoperire a frumuseții muzicii,  dansului și portului tradițional românesc. Aceștia vor interpreta cântece tradiționale din diferite zone etnografice, dar vor prezenta și dansuri și obiceiuri specifice diferitelor zone ale țării. Ceata este formată din tineri dornici să descopere diverse aspecte ale culturii tradiționale românești.

Artista Oana Bozga – Pintea va încheia cea de a treia seară de festival cu un concert extraordinar acompaniată de Grupul instrumental Ceterașii de pe Someș.

Accesul la Festivalul La Ticu în livadă se poate face numai prin achiziționarea invitațiilor cu donație, care se pot cumpăra din incinta Centrului Multifuncțional „Sfinții Martiri Brâncoveni” din satul Ticu, comuna Aghireșu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

La finalul acestei săptămâni, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aventurile unuia dintre cele mai cunoscute personaje din literatura pentru copii. Este vorba de Pinocchio, eroul spectacolului cu același nume, în regia lui...

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 27 Februarie-1 Martie 2024 a patra ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor...