Festivalul Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă „Veniţi, creştini, la Viflaim!”, în curând la Vișeu de Sus

de | dec. 13, 2015

Primăria, Consiliul Local şi Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus organizează, în data de 20 decembrie 2015, cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Colinde şi Obiceiuri de Iarnă Veniţi, creştini, la Viflaim!

„Obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă fiind unele dintre cele mai complexe manifestări ale spiritualității românești, festivalul își propune să contribuie la păstrarea, promovarea și valorificarea acestora”, a declarat pentru Radio Renașterea directorul festivalului, Anuța Pop.

Manifestările se vor desfășura sub forma unei parade-spectacol:

Ora 12.30 – Parada măştilor şi costumelor tradiţionale de iarnă (plecare din fața Casei de Cultură). Deplasarea în cadrul paradei va fi animată de colinde sau elemente definitorii tradițiilor prezentate.

În fața primăriei, fiecare grup va prezenta colinde, cântece de stea, urări sau jocuri ritual-ceremoniale ale mascaților, într-un spectacol ce va dovedi împletirea riturilor precreștine cu cele creștine.

Participă ansambluri folclorice și grupuri de colindători din județele: Alba, Mureș, Cluj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș, etc.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Noaptea Muzeelor 2024 la Muzeul Mitropoliei Clujului

Noaptea Muzeelor 2024 la Muzeul Mitropoliei Clujului

A fost o nouă Noapte a Muzeelor memorabilă pentru instituția noastră, a douăzecea pe plan european și național și a zecea de când, într-un număr atât de mare, ne treceți pragul. Și în seara zilei de 18 mai 2024, peste 900 de vizitatori au dorit să descopere un spațiu...