Gustul care păstrează memoria unui neam – despre Festivalul Produsului Tradițional
Există gusturi care depășesc bucuria clipei și rămân adânc așezate în memoria sufletului. Sunt gusturile copilăriei, ale satului românesc, ale bucatelor pregătite cu răbdare, după rânduieli vechi, în care fiecare ingredient poartă cu sine o poveste, un loc și chipul unei comunități care a știut să trăiască în armonie cu pământul.
Despre această moștenire vie, despre rostul produsului tradițional și despre felul în care hrana curată poate deveni expresie a identității culturale româneșt, am vorbit în emisiunea Rostul și Rânduiala naturii, alături de invitatul permanent dl Avram Fițiu, conferențiar universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cunoscut promotor al agriculturii autentice, al produsului local și al reconectării la valorile firești ale hranei curate.
Alflat la cea de-a XIX-a ediție, Festivalului Produsului Tradițional este un eveniment organizat de Facultatea de Agricultură din cadrul universității clujene, împreună cu studenții specializării Ingineria Mediului, în cadrul cursului Controlul și certificarea produselor II.
Ascultătorii vor descoperi nu doar povestea acestui festival devenit reper în peisajul cultural și gastronomic românesc, ci și semnificația profundă a produsului tradițional într-o lume dominată de uniformizare și consum grăbit. Vorbim despre gust ca memorie, despre hrană ca expresie a unei civilizații și despre responsabilitatea de a duce mai departe, cu discernământ, zestrea culinară și culturală a satului românesc. Emisiunea aduce în prim-plan și dimensiunea educativă a acestui demers, în care tinerii sunt chemați să cerceteze, să documenteze și să înțeleagă valoarea autentică a preparatelor tradiționale — nu doar ca rețete, ci ca mărturii vii ale identității noastre agro-culturale.
„Festivalul nostru este deja o tradiție, care readuce în prim-plan rețetele locale ale bucătăriei românești, culese chiar de către studenți. Aceștia dobândesc astfel competențe precum: certificarea și controlul fermelor și gospodăriilor ecologice; elaborarea caietelor de sarcini pentru produse agricole și alimentare
tradiționale; elaborarea procedurilor de certificare pentru produse montane; certificarea locală și etică a produselor; precum și elaborarea caietelor de sarcini pentru produse DOP (Denumire de Origine Protejată), IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată), prin
desfășurarea unor activități practice în localitățile de origine ale familiilor. Obiectivul acestei activități pedagogice îl reprezintă readucerea în atenție a gastronomiei tradiționale țărănești, precum și formarea absolvenților USAMV Cluj-Napoca ca specialiști în dezvoltarea demersurilor de marketing agricol”,
coordonatorul evenimentului, conf. dr. Avram Fițiu, din cadrul Facultății de Agricultură.
Vă invităm să descoperiți sufletul României prin gust, port și poveste, în cadrul acestui Festival al Produsului Tradițional. Evenimentul este mai mult decât o simplă prezentare de rețete: reprezintă o manifestare vie a identității noastre culturale, un act de diplomație gustativă prin care tânăra generație
readuce în actualitate comoara culinară a satului românesc. Prin rețetele autentice și caietele de sarcini riguros elaborate, studenții devin adevărați ambasadori ai unui patrimoniu alimentar viu, capabil să genereze respect internațional și un profund atașament emoțional. Parada portului popular, jurizată cu profesionalism de către specialiști în domeniu, completează tabloul unei Românii care își afirmă identitatea cu eleganță și mândrie, prin ceea ce are mai curat și mai autentic. Acest festival reprezintă o formă de „soft power” cultural, transformând tradiția într-o punte de dialog și recunoaștere agroculturală internațională.
Vă invităm, așadar, să fiți martori la o sărbătoare a gustului, memoriei și sufletului românesc, alături de studenți, cadre universitare, specialiști și publicul larg. Lista produselor prezentate: Vărză à la Cluj (Cluj), Minciunele (Cluj) din județul Cluj, Mămăliguță (Cluj), Icre de păstrăv, Someșu Rece, județul Cluj
Prăjitură tăvălită, comuna Tășnad, județul Satu Mare, Cozonac, comuna Poieni, județul Cluj, Sarmale ardelenești, localitatea Căprioara, județul Cluj, Plăcinte pe plită, Măguri-Răcătău, județul Cluj, Gomboți cu prune, localitatea Feleacu, județul Cluj, Cârnați, Fundata, județul Brașov, Vinars îndulcit, localitatea Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, Prăjitură cu nucă și miere, localitatea Târlișua, județul Bistrița-Năsăud, Brânză de burduf, comuna Sibiel, județul Sibiu, Drob de miel, comuna Mihai Viteazu, județul Cluj, Pălănețe din vatra Ardealului, localitatea Micești, județul Cluj, Pancove, Dealu Negru, județul Cluj, Halušky (găluște slovace), localitatea Șinteu, județul Bihor, Clătite cu urdă și mărar, comuna Pălatca, județul Cluj, Tocăniță de pui, județul Cluj, Cornulețe cu gem din Vișea, județul Cluj, Găluște de aur, localitatea Iernut, județul Mureș, Bulz cu brânză, județul Sălaj, Tocăniță de vânat, județul Cluj, Plăcinte cu brânză și ceapă verde, sat Lăpuștești, comuna Râșca, județul Cluj, Vărzar, comuna Toboliu, județul Bihor, Prăjitura Albinița, localitatea Gilău, județul Cluj, Bulgărași de zăpadă, localitatea Târgu Mureș, județul Mureș, Prăjitură cu mălai, Someșu Rece, județul Cluj, Ciorbă de hurut, localitatea, Gherla, județul Cluj, Colțunași cu prune, comuna Gilău, județul Cluj, Pogăci cu jumări, localitatea Viișoara, județul Cluj, Sloi de oaie, localitatea Ciugud județul Alba, Gheme, Tetiș, comuna Fildu de Jos, județul Sălaj, Prăjitură cu măr, localitatea Gherla, județul Cluj, Friptură de iepure, localitatea Buza, județul Cluj, Balmoș din Buza, județul Cluj, Cozonac cu nucă, județul Cluj, Papricaș de pui cu găluște de casă, județul Satu Mare, Plăcinte cu brânză, Ludișor, Făgăraș, Riteș, localitatea Lucăceni, județul Satu Mare, Fursecuri „Cenușăreasa”, localitatea Rimetea, județul Alba, Friptură de miel din Cucuieții de Sus, județul Botoșani, Caș de ouă, Satu Mare, județul Satu Mare, Pături cu brânză și lapte acru, Pârva, județul Bistrița-Năsăud, Plăcinte de Bedeciu, Bedeciu, județul Cluj, Pancove de Pârva, Pârva, județul Bistrița-Năsăud
Vă invităm să ascultați o ediție despre rădăcini, despre autentic și despre frumusețea lucrurilor păstrate cu grijă, „cu rost și cu rânduială”, într-o Românie care încă știe să se spună prin gust, prin port și prin poveste.


