FESTIVALUL STUDENȚESC „JAZZ NAPOCENSIS” 2022, Ediția a XXVI-a | Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca

de | nov. 13, 2022

Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca și Ansamblul Studențesc „ECO JAZZ NAPOCENSIS”, cu susținerea Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță desfășurarea celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Studențesc „Jazz Napocensis” 2022. Evenimentul este organizat în regim propriu de instituția Casei de Cultură a Studenților, alături de ansamblul studențesc de jazz amintit mai sus, înființat în anul 2008 de către profesorul Stefan Vannai. Partenerul acestui proiect este, la fel ca în edițiile precedente, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Festivalul se va desfășura pe durata a două zile, Vineri,18 noiembrie și Duminică, 20 noiembrieși va consta într-o serie de evenimente și concerte de jazz care vor avea loc în Sala Europa a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, în ambele zile, de la ora 18.00. Accesul publicului este liber în ambele zile în care se va desfășura Festivalul.

Programul Festivalului este următorul:

  • VINERI, 18 noiembrie, ora 18.00, Sala Europa, etajul al III-lea – va avea loc Concursul Național Studențesc „Jazz-ul – Muzica libertății” – Ediția a XXVIII-a
  • DUMINICĂ, 20 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Europa – GALA LAUREAȚILOR și CONCERT LIVE

cu formațiile invitate BIG BAND GAIO CCS CLUJ-NAPOCA și JUMP JAZZ BAND. De asemenea, vor interpreta și alte formații și tineri interpreți din centrele universitare din Cluj-Napoca.

FESTIVALUL STUDENȚESC „JAZZ NAPOCENSIS” 2022, Ediția a XXVI-a | Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca

„Cu onoare și bucurie păstrăm pe lista evenimentelor de seamă ale Casei de Cultură Festivalul Studențesc „Jazz Napocensis”, dedicat tuturor melomanilor și în special iubitorilor de jazz, aflat sub coordonarea Prof. Stefan Vannai, recunoscut și apreciat la nivel național și internațional. Numit și „Mr. Jazz”, distinsul Dl. Prof. Vannai a înființatformația „Big Band” din fanfara de elevi ”Eufonia”, în anul 1982. De peste 30 de ani condusă de domnul profesor Stefan Vannai, cu neobosită pasiune și dedicație, trupa Big Band Gaio este și va rămâne o punte de lansare pentru studenții și tinerii îndrăgostiți de jazz, la numeroase festivaluri și competiții naționale de jazz, precum și internaționale!” – Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.

Festivalul „ECO JAZZ NAPOCENSIS” este coordonat, încă de la prima ediție, care a avut loc în 1994, de Profesorul Ștefan Vannai. Regia artisticăîi aparține domnuluiLucian Revnic, referent cultural.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Academia Română: Parteneriat științific cu academiile de ramură

Academia Română: Parteneriat științific cu academiile de ramură

Academia Română, cel mai înalt for științific și cultural al României, a semnat joi, 4 aprilie 2024, un acord de parteneriat științific cu cele trei academii de ramură din România: Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe...

SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

SPECTACOL FOLCLORIC ”POVEȘTI ÎN CÂNTECE ȘI DANSURI”

Școala Populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, organizează evenimentul cultural ”Povești în cântece și dansuri”, un spectacol care aduce folclorul în prim-plan. Evenimentul va avea loc joi, 28 martie...