Festivalul tinerilor din Arhiepiscopia Clujului, la ediția a doua

de | oct. 15, 2016

Arhiepiscopia Clujului a organizat sâmbătă, 15 octombrie 2016, în parcul sportiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Gala Festivalului Tinerilor din Eparhie. Manifestarea, aflată la a doua ediție, a avut ca temă generală, o expresie a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei și anume „Copiii şi tinerii bine educaţi devin cu vârsta tot mai înţelepţi”.

Ediția de anul acesta s-a bucurat de participarea unui număr mare de elevi, tineri și studenți din parohiile urbane și comunitățile rurale ale celor două județe Cluj și Bistrița-Năsăud. În debutul Galei festive, ce a început la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a rostit o scurtă rugăciune de binecuvântare și le-a adresat tinerilor un cuvânt de bun venit în care le-a dat sfaturi utile cum să se comporte în societate, pentru a fi un exemplu pentru ceilalți tineri, ca împreună să reușească să schimbe fața acestei lumi:

Gala Festivalului tinerilor din Arhiepiscopia Clujului a continuat cu un mini concert susținut de Corala „Sfânta Ecaterina” din Gherla, după care a avut loc evoluția participanților la toate cele 7 secțiuni: eseuri, pictură, muzică, teatru, dansuri, media şi sport. Cei înscriși în cadrul secțiunii de muzică au evoluat în fața unui public numeros pe o scenă special amenajată în incinta parcului. Au fost prezente coruri, formații vocale și instrumentale, precum și tineri interpreți din toate cele nouă protopopiate, care au avut în repertoriu piese religioase, populare, sau din zona folk, pop sau clasic. Celelalte secțiuni, respectiv de creație, s-au desfășurat pe parcursul zilei, în diverse locații din parc. În jurul orei 14:00, toți participanții s-au adunat la scena din parc, unde au fost premiați de Mitropolitul Clujului, care le-a oferit diplome și mici daruri.

O primă ediție a festivalului tinerilor din Arhiepiscopia Clujului a avut loc în 2013, ediție la care au participat mii de copii și tineri din toate protopopiatele Eparhiei. Ideea acestui festival a fost inspirată de Înaltpreasfințitul Andrei, în scopul unei implicări active a parohiilor și a preoților în pastorația tinerilor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA