Festivitate de absolvire, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău

de | mai 28, 2015 | Actualitatea religioasă, Uncategorized

Elevii clasei a XII -a de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au avut astăzi, 28 mai 2015, festivitatea de absolvire. Evenimentul a debutat de dimineață cu săvârșirea Sfintei Liturghii în capela liceului, unde răspunsurile la strană au fost date, conform tradiției, de absolvenți.

Festivitățile au continuat la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din oraș, unde alături de absolvenți a fost și Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Inspectorul școlar general adjunct al județului Sălaj, doamna Mioarea Gudea, Inspectorul de specialitate pentru disciplina Religie, doamna Claudia Boha și reprezentantul Primăriei Municipiului Zalău, doamna Mihaela Onuțan.

Ps Petroniu, îndemnuri pentru absolvenți:

Festivitățile au fost mediate de directorul spiritual al liceului, Preacuviosul Părinte Arhim. Antonie Pința.

Tot acum s-a făcut și ultima strigare a catalogului de dirigintele clasei, părintele profesor Claudiu Boia. În continuare au fost premiați elevii merituoși ai acestei generații de absolvenți. Astfel, Preasfințitul Părinte Petroniu l-a premiat pe șeful promoției, tânărul Raul Ardelean. Premiile au fost înmânate de dirigintele clasei, iar doamna inspector Claudia Boha a premiat elevii participanți la olimpiadele școlare.

Dirigintele clasei, pr. Claudiu Boia:

În cadrul festivității, elevii clasei a XII-a au predat simbolurile școlii, cheia, Sfânta cruce și icoana Sfântului Nicolae, colegilor lor din clasa a XI-a.

 

21 de ani de învățământ ortodox la Zalău

Istoria Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău începe în urmă cu 21 de ani, când în cadrul Școlii Normale „Gheorghe Șincai” s-a înființat o clasă cu profil teologic. Școala a devenit instituție de sine stătătoare începând cu anul 2008, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent au absolvit această școală 18 generații de tineri, peste aproximativ 60 dintre aceștia devenind slujitori ai altarului ca preoți sau diaconi. Din anul 2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox și-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”. Liceul dispune de săli de clasă moderne, săli multimedia, cabinete dar si de o bibliotecă cu peste 3000 de volume.

Începând cu anul şcolar 2011-2012, în cadrul Liceului funcționează și clase de învățământ primar, având în momentul de față ciclul primar complet. Paraclisul cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost amenajat la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosit în anul 2003 de Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu Vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului. Cu timpul, datorită necesităților de ordin practic, paraclisul a fost extins ca spațiu, noile lucrări fiind sfințite în ziua de 30 ianuarie 2008.

În acest paraclis, pe lângă programul zilnic de rugăciune al elevilor se desfășoară și activitățile de practică liturgică efectuate de clericii nou hirotoniți din Eparhie.

 

 

Ultimele articole

23 octombrie – Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului

23 octombrie – Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului

Acest Sfânt Iacob, numit fratele Domnului (Galateni 1, 19), a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. El nu face parte dintre cei 12 Apostoli ai Domnului, ci dintre cei 70, şi era numit frate al Domnului, ca şi Sfinţii Simeon (Simon), Iuda...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 22 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Mihai Vodă și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din localitatea bistrițeană Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a prăznuit miercuri, 21 octombrie 2020, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit marți, 20 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...