Festivitatea de Absolvire a Promoţiei 2019-2022 de la Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca

de | iun. 27, 2022 | Actualitatea religioasă

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat luni, 27 iunie 2022, la Festivitatea de Absolvire a Promoţiei 2019-2022 de la Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.

Festivitatea a debutat la ora 17:00, în capela Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, cu o rugăciune de mulțumire rostită de Părintele Mitropolit Andrei. Apoi, ierarhul i-a felicitat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură.

La eveniment, pe lângă familiile și cei dragi ai absolvenților, au luat parte colectivul profesoral, în frunte directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie”, pr. dr. Bogdan Chiorean, directorul școlii, prof. Adriana Rotar, și inspectorul școlar general-adjunct al județului Cluj, prof. Adelhaida Kerekeș.

Au absolvit cursurile de trei ani, urmate în cadrul acestei instituții de învățământ, 20 de asistenți medicali generaliști. Aceștia reprezintă a doua promoție a școlii patronată de Arhiepiscopia Clujului, conform pr. dr. Bogdan Chiorean.

Scurt istoric

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, care a fost inițiat în anul 2009, de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul). Centrul de îngrijiri paliative asistă anual aproximativ 700 de pacienţi, acordând gratuit asistență medicală pentru bolnavii aflați în stadiul terminal, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și ambulatoriu.

În anul 2018, în cadrul Centrului, a fost înființată și o Școală Postliceală Sanitară, ce poartă numele aceluiași sfânt ocrotitor.

La ora actuală, dincolo de activitatea principală prin care instituția asistă pacienți cu boli cronice progresive în stadii avansate de boală, se desfășoară și o intensă activitate educațională. În cadrul Centrului, există cursuri de calificare pentru infirmieri, pentru asistenți medicali generaliști, de specializare în îngrijiri paliative pentru asistenți medicali și medici și, din luna octombrie 2021, stagii de practică pentru studenții mediciniști.

 

 

Ultimele articole

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)

Ev. Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână și era ca la al șaselea...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Huedin

Clericii din Protopopiatul Ortodox Huedin s-au reunit vineri, 12 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta protopopiatului, în prezența Preasfințitului...

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Sfințirea capelei mortuare din Gârbău

Joi, 11 mai 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Gârbău, județul Cluj. Cu acest prilej, de la ora 12:00, Părintele...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit joi, 11 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”,...