Festivitatea de Absolvire a Școlii Postliceale Sanitare „Christiana” din Cluj-Napoca

de | iul. 13, 2021 | Societate

Vineri, 9 iulie 2021, a avut loc  Festivitatea de Absolvire a promoţiei 2020-2021 de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca. Evenimentul a debutat la ora 13, pe scena Cinematografului Mărăști, în prezența cadrelor didactice, a abosolvenților și a familiilor acestora. În cuvântul său, directorul instituției de învățământ, profesor Ana Gorgan, a apreciat munca și devotamentul celor 78 de elevi de la specializarea Asistent Medical Generalist, evidențiind efortul depus atât de elevi cât și de profesori în acest ultim an afectat de pandemie.

În cadrul festivității absolvenții au rostit jurământul de credinţă al asistenților,  urmat momentul de predare a cheii când reprezentanții anului III, în frunte cu părintele Ane Dragoș Constantin de la Parohia Coasta, Protopopiatul Cluj I absolvent în aceasta promoție, au înmânat cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii.

Festivitatea de Absolvire a Școlii Postliceale Sanitare „Christiana” din Cluj-Napoca

Momentele frumoase din cei trei ani de studiu au fost rememorate de șeful de promoție care a mulțumit tuturor profesorilor care au contribuit la dezvoltarea și formarea acestei generații de absolvenți. Ceremonia s-a încheiat cu strigarea catalogului şi cu momentul mult aşteptat în care viitorii asistenți medicali au fost declaraţi absolvenţi.

Școala Postliceală Sanitară „Christiana” din Cluj-Napoca este o unitate privată de învățământ, înființată în anul 1992, la inițiativa Asociației Filantropice Medical-Creștine „Christiana” – filiala Cluj, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului. Școala este acreditată și formează cadre medicale cu specializarea asistent medical generalist cu rezultate deosebite atât din punct de vedere didactic cât și al integrării în munca a absolveților, având în prezent înscriși 246 de elvi.

Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana” – filiala Cluj a fost printre primele asociaţii înfiinţate de Biserica Ortodoxă Română, în anul 1991, ca filială a Asociaţiei „Christiana” Bucureşti. Vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania a integrat organizaţia în departamentul de asistenţă socială şi misiune al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Asociaţia ,,Christiana”este o asociaţie filantropică având ca misiune îngrijirea bolnavilor şi acordarea de asistenţă socială persoanelor aflate în situaţie de risc social, indiferent de apartenenţa lor religioasă, etnică, socială sau de orice alte criterii asemănătoare cu o experienţă de aproximativ 26 ani în derularea proiectelor sociale.

 

 

Ultimele articole

TelVerde Antisuicid: Voci anonime în noapte

TelVerde Antisuicid: Voci anonime în noapte

În fiecare an, în lume se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, ceea ce înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor morții la adolescenți și tineri. În România, în fiecare an se înregistrează...

Mai multe din Societate
Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Centrul „Sfânta Irina” din Turda și copiii speciali

Într-o societate în care zilnic suntem predispuși  să ne concentrăm doar asupra binelui personal, există și oameni care privesc lucrurile altfel. Nu au grijă doar de propria existență, ci îi ajută și pe alţii în mod dezinteresat. Prin ochii lor, lumea e mai frumoasă....

Case de tip familial în județul Sălaj, în locul centrelor de plasament

Case de tip familial în județul Sălaj, în locul centrelor de plasament

Centrele de plasament din Jibou, Şimleu Silvaniei şi Cehu Silvaniei, în care se află în prezent aproape 140 de copii, vor fi închise. În locul lor urmează să fie înfiinţate zece case de tip familial, cu un maximum de 12 copii fiecare. Investiţia va fi realizată de...