Festivitatea de premiere a Concursului Național Cultural-Artistic ,,Unirea: libertate și unitate”

de | apr. 20, 2018 | Actualitatea religioasă

Evenimentul organizat de Protopopiatul Cluj 2 s-a desfășurat joi, 19 aprilie,  la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca începând cu ora 19,00.

În deschiderea festivității, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură apreciind implicarea elevilor, profesorilor și a preoților în acest proiect dedicat celebrării centenarului Marii Uniri din anul 1918.

La momentul festiv au mai fost prezenți părintele Bogdan Ivanov – consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, părintele  Marian Sidon – Inspectorul de Religie al județului Cluj, părintele protopop Alexandru Ciui de la Protopopiatul Cluj 2 alături de preoții clujeni, profesorii de Religie și alte cadre didactice împreună cu o parte din elevii care au realizat proiectele concursului.

În cadrul manifestării, un grup de elevi de la Școala Gimnazială ,,Emil Isac” coordonați de profesoara Maria Leșe și un alt grup de la Colegiul Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” coordonați de profesoara Ionița Timiș, au interpretat câteva cântece folclorice și patriotice.

La concursul Național Cultural-Artistic: ,,Unirea: libertate și unitate” inițiat de Patriarhia Română prin Sectorul teologic-educațional în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, la nivelul protopopiatului Cluj 2 s-au realizat 30 de proiecte. Potrivit regulamentului, o comisie de specialitate a evaluat toate proiectele iar cele mai bune 3 dintre ele au fost premiate și promovate pentru etapa eparhială a concursului.

Astfel, premiul I a fost acordat proiectului realizat de Parohia Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului” în parteneriat cu Liceul Teoretic ,,Eugen Pora” sub coordonarea preoților Dan Hognogi și Dorin Ielciu și a profesoarei de Religie Maria Suciu, alături de o echipă de colaboratori formată dinpictorul iconar Teodora Roșca și voluntarii Călin Cadar, Ioana Cadar, Alexandra Lacurezeanu, Ioana Roșu, Manuela Elena Topilă și Anamaria Lupu.

Premiul al II-lea a fost obținut de proiectul realizat de Parohia ,,Sfântul Nicolae” și Școala Gimnazială ,,Horea” sub coordonarea preotului Florin Daniel și a profesoarei de Religie Ioana Corujan împreună cu profesoara de muzică Judith Ungar.

Premiul al III-lea a fost acordat proiectului realizat de Parohia ,,Sfântul Dimitrie cel Nou” în parteneriat cu Colegiul Național Pedagogic ,,Gheorghe Lazăr” sub coordonarea preotului paroh Iacob Cismaș și a profesoarei Ionița Timiș. Diplome pentru recunoașterea meritelor celor implicați în realizarea concursului au fost acordate tuturor parohiilor și profesorilor prezenți.

 

Photo Credit: Darius Echim și Filip Ștefan

 

 

Ultimele articole

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

6 octombrie – Sfântul Apostol Toma; Sf. Mc. Erotiida

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi pe Sfântul Apostol Toma și pe Sfânta Muceniță Erotiida. Sfântul Apostol Toma s-a născut în cetatea Paneada (numită şi Cezareea lui Filip), din Galileea. Numele de Toma, în limba aramaică, înseamnă geamăn, ca şi cel de Didymos în...

Gloria Bizanțului

Gloria Bizanțului

Istoria creștinismului nu poate fi înțeleasă în complexitatea ei fără fascinanta lume a Bizanțului. Pe durata a peste o mie de ani, acest imperiu a cunoscut gloria dar și declinul, expansiunea dar și împresurările, și în pofida conotațiilor peiorative ale termenului...

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

Hramul Parohiei „Sf. Ap. Toma” din cartierul clujean Mărăști

În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), 2 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor...