Festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor din Episcopia Sălajului

de | iun. 16, 2015 | Actualitatea religioasă

La Catedrala episcopală „Înălţarea Domnului” din municipiul Zalău a fost organizată marți, 16 iunie 2015, festivitatea de premiere a elevilor și profesorilor din Episcopia Sălajului. La acest eveniment au participat alături de elevi, profesori, preoți, părinți, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și ai Asociației Părinți pentru ora de Religie.

Premierea elevilor la disciplina Religie 4

Cu această ocazie a fost vernisată expoziția de pictură, colaj și fotografie realizată în cadrul concursului național „Biserica locaș de închinare”, aflat la a V-a Ediție. La acest concurs, singurul înscris de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în calendarul concursurilor școlare la disciplina religie, au participat aproape 4 mii de elevi din peste 30 de județe.

În cuvântul său, Preasfinția Sa, Părintele Episcop Petroniu a apreciat activitatea desfășurată de profesorii de religie, i-a felicitat pe premianți și și-a manifestat speranța că activitatea din anul școlar viitor va fi cel puțin la fel de dinamică, după cum ne-a transmis inspectorul pentru catehizare parohială, părintele Silviu Boha.

Inspectorul școlar general, Maria Pop a mulțumit Preasfințitului Petroniu și Episcopiei Sălajului pentru grija constantă pe care o manifestă față de elevi și profesori, dar și pentru acțiunile organizate în acest sens.

Premierea elevilor la disciplina Religie 6Au fost premiaţi și elevii care au participat la Olimpiada de religie faza județeană și națională, precum și la concursurile: „În lumina lui Hristos”, „Cultură şi spiritualitate”, „Biserica locaş de închinare” și Concursul naţional de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”.

Preasfinţitul Părinte Episcop Petroniu a acordat diplome de excelenţă pentru implicarea şi susţinerea învățământului religios și a activităţilor catehetice din Episcopia Sălajului, inspectorului școlar general Maria Pop, inspectorului școlar general adjunct, Mioara Gudea, inspectorului școlar la disciplina Religie, Prof. Claudia Boha și doamnei Monica Băgărean, președinta „Asociației Părinți pentru Ora de Religie” filiala Zalău.

De asemenea, au fost acordate diplome de merit şi premii profesorilor de religie şi preoţilor care i-au pregătit pe elevi la aceste concursuri.

În acelaşi cadru,  profesorului de religie Ioan Ciocmărean i-a fost acordat, pentru activitatea didactică şi misionară desfăşurată în anul şcolar 2014-2015, titlul de „Profesorul anului”.

Ultimele articole

Festivalul Internațional Mozart, la Cluj-Napoca

Festivalul Internațional Mozart, la Cluj-Napoca

Festivalul Internațional Mozart are loc și în acest an la Cluj-Napoca,  în perioada  15 – 22 noiembrie 2019. Ajuns deja la cea de a 29-a ediție,  festivalul este organizat de Societatea Română Mozart, în parteneriat cu Filarmonica „Transilvania” și Academia Națională...

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Activități catehetice, în parohia Soporu de Câmpie

Începând din vara anului 2019, în Parohia Ortodoxă Soporu de Câmpie, Protopopiatul Turda se desfășoară proiectul catehetic intitulat „Mai aproape de Cuvânt” sub egida Departamentului Misionar al Arhiepiscopiei Clujului. Scopul acestui proiect catehetic  este întărirea...

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Liceenii clujeni se implică în ajutorarea bolnavilor de cancer

Colectivul de profesori și elevi ai Liceului teoretic Gheorghe Șincai invită publicul clujean la spectacolul de binefacere „Miresme de Rai”. Evenimentul, organizat cu implicarea Arhiepiscopiei Clujului, va avea loc pe 9 iunie, de la ora 19:00, în sala „Auditorium...

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

Liturghie Arhierească în Parohia Huta

În duminica a 7-a după Paști, credincioșii parohiei Huta din Protopopiatul Dej, au avut parte de o adevărată sărbătoare prilejuită de întâlnirea anuală a fiilor satului, la care participă în fiecare an Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, originar din...

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

Slujiri arhierești în mijlocul românilor din Danemarca

În perioada 20-25 mai 2015 Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat într-o vizită pastorală în comunitățile românești din Danemarca. Joi, de praznicul Înălțării Domnului, 21 mai 2015, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și...

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Priveghere în cinstea Sfântului Ioan Rusu, la Mănăstirea Florești

Biserica Ortodoxă îl va cinsti miercuri, 27 mai 2015, pe Sfântul Ioan Rusu. Praznicul este important pentru Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, care găzduiește o parte din Sfintele sale moaște. Cu acest prilej, Sfântul a fost cinstit în noaptea...

Liturghie Arhierească la parohia Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească la parohia Șimleu Silvaniei

Zi de mare sărbătoare a fost în duminica a 7-a după Paști, la parohia ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul Șimleu Silvaniei, la doar câteva zile de la hramul bisericii. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit, alături de un...