Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume, episodul Buneivestiri ne familiarizează cu profilul moral al acesteia. Importanța lui e sesizată de mai mulți autori ai cărților neo-testamentare, fapt ce explică de ce avem de-a face cu mai multe versiuni ale acestuia, fiecare cu particularitățile sale.
În dialogul cu Arhanghelul, Fecioara-și devoalează două trăsături sufletești rar întâlnite la oameni: puritatea și dorința nestrămutată de slujire a lui Dumnezeu. Sfioasă, începe prin a-și arăta uimirea și a-i adresa mesagerului divin o întrebare de ordin tehnic, după ce primeșete vestea cea mare: „cum va fi mie aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?” E mulțumită de răspuns și îl însoțește cu un scurt: „Iară, roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!”, ce schimbă însăși istoria umanității.Odată cu acest „fie!”, se poate vorbi despre debutul activ al lucrării hristologice în plan terestru.
O altă femeie și-ar fi pus cu certitudine mai multe întrebări, ar fi cerut detalii sau garanții. Maica e liniștită și mulțumită să știe doar cât vrea îngerul să-i spună. Nu-l ia la întrebări, nu-I cere socoteală lui Dumnezeu și mesagerului Său. E conștientă că ceea ce a aflat îi este suficient. În sufletu-i ce va fi ulterior străfulgerat de atâtea dureri și de alte sentimente complexe, nu va fi, nici acum, nici mai târziu, loc pentru ghimpii îndoielii. În completarea acestei încrederi, vine hotărârea. Dacă în viața creștinului, credința e adesea, așa cum o definește Sfântul Iacob, moartă din pricina faptului că nu-și găsește contextul de a fi pusă în lucrare, la tânăra fecioară, ea e acompaniată, ca de un firesc apendice, de decizia hotărâtă a înfăptuirii și de implementarea celor ce țin de aceasta. Maica nu se codește, nu se lasă robită de uimire, ci doar de Domnul, căci pe El Îl slujește. Scurt și la obiect. „Fie!” Nu în chip imperativ, ci hotărât, dedicat. Un legământ, nu o poruncă! Și lucrarea lui Dumnezeu în lume poate începe. Se va continua pe durata întregii sale vieți. „Fie!”, va spune tânăra mamă și bătrânului Simeon, ce va ține s-o prevină cu privire la viitor și același cuvânt îl va adresa atât Fiului aflat în agonia Răstignirii, cât și lumii, când i se va cere să-i devină mamă.
Și nouă, de milenii, maica ne răspunde în aceeași manieră, îmbinând consimțământul cu fapta. Lacrimile vărsate înaintea unor icoane făcătoare de minuni precum cea de la Nicula, n-au primit, de veacuri, alt răspuns. Maria, maica duioasă și miloasă a lumii nu știe să spună nu! Și nu acceptă nici de la Fiul o asfel de rezvoluție. Depinde doar de noi, să-i cerem cele de folos! Să nu ezităm. Inima duioasă a ei știe să ne-asculte și să ne ia poverile de pe întunecatele suflete.
