„Fiecare să ia seama cum zideşte” (Sâmbătă. Săptămâna a III-a după Rusalii)

de | iul. 10, 2021

Evanghelia zilei: Mt 7, 24 – 8, 4

Zis-a Domnul: pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, îl voi asemăna bărbatului înţelept, care şi-a clădit casa sa pe temelie de piatră. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe piatră. Dar orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte se va asemăna bărbatului nechibzuit, care şi-a clădit casa sa pe nisip; când a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au lovit în casa aceea ea a căzut; şi a fost căderea ei mare. Iar, când a sfârşit Iisus cuvintele acestea, mulţimile stăteau uimite de învăţătura Lui, căci îi învăţa pe ei ca unul care are putere şi nu ca învăţaţii lor. Şi pogorându-se El din munte, oameni mulţi au mers după Dânsul. Dar iată un lepros, apropiindu-se, se închina Lui, zicând: Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti. Atunci Iisus, întinzându-şi mâna, s-a atins de el, zicând: voiesc, curăţeşte-te! Şi îndată s-a curăţit lepra lui. Apoi i-a zis Iisus: vezi, să nu spui nimănui, ci mergi de te arată preotului şi du darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie lor.

„Fiecare să ia seama cum zideşte”

Cel ce aude cuvintele Domnului Hristos şi le împlineşte este asemănat bărba­tului înţelept care şi-a clădit casa lui pe stâncă, la fel cum, cel ce nu le împlineşte este asemănat bărbatului nechibzuit care-şi clă­deşte casa pe nisip.

O casă fără temelie sau cu temelie slabă este expusă surpării. În plan duhov­nicesc se întâmplă acelaşi lucru. Un creştin care nu este anco­rat în credinţă, care nu are o temelie puternică, la vreme de încercare îşi pierde şi credinţa şi sufletul.

Încercările sunt inerente. Spune Domnul Hristos:

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.” (Mt 18, 7).

În istoria Bisericii aceste încercări au dus în cele din urmă la dez­bi­nări, la rupturi. Cauzele acestora au fost multiple: cauze politice, reli­gioase ş.a. În general ele se pot însuma în lipsa de temelie sau nefunda­mentarea în adevărata credinţă.

Citim în întâia Epistolă către Corinteni că temelia oricărui creştin este Hristos.[1] Sfântul Apostol Pavel a spus aceasta deoarece în sânul comunităţii din Corint credincioşii s-au împărţit. Erau patru grupări: unii se numeau ai lui Pavel, alţii ai lui Apollo, alţii ai lui Chefa, iar alţii ai lui Hristos. S-a întâmplat atunci ce se întâmplă şi acum când apar o serie de grupări, numite creştine, dar care cenzu­rează într-un fel tradiţia creş­tină. Dacă ar trăi acum Sfântul Apostol Pavel, precis le-ar spune acestora ceea ce le-a spus odinioară corintenilor:

„Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?” (1 Cor 1, 13).

Toţi cei care nu sunt statornici în credinţă, care nu au o temelie puternică, nu sunt încredinţaţi că ajung la mântuire prin credinţa care o au. Pe aceştia Sfântul Apostol Pavel îi compară cu nişte prunci care tre­buie hrăniţi cu lapte. Spune Sfântul Apostol Pavel:

„Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca, fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă, şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi? Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti? Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după oste­neala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.” (1 Cor 3, 2 – 11).

Aşadar, toţi cei care pun o altă temelie se pot asemăna cu cei care îşi clădesc casa pe nisip. Aceştia îşi pun fundaţia în nisip, dar nisipul este mişcător, în sensul că în contact cu apa el fuge de sub picioare şi tot ce este deasupra lui cade. La fel se întâmplă şi cu cei ce au pus o altă temelie decât cea pusă de Hristos şi predată de către El Apostolilor şi prin ei Bisericii, temelie care a ajuns la noi prin Sfânta Tra­diţie. Biserica – spu­nem noi, în Simbolul de credinţă – este apostolică. O nu­mim aşa pentru că este clădită pe mărturia Sfinţilor Apostoli, piatra cea din capul un­ghiu­lui fiind Însuşi Domnul Hristos. Astfel, Hristos este, pe de o parte şi temelie, dar şi desăvârşirea temeliei.

O biserică este în primul rând o comuniune universală în Hristos. Ter­menul de biserică, în limba greac㠝kkljs°a, vine de la verbul kal™w, care înseamnă a chema pe cineva pe nume dintre alţii sau a chema de la o stare la alta.[2] În Noul Testament acest termen îl are ca subiect întot­deauna pe Hristos. Astfel, cei che­maţi de El devin o comunitate a Lui sau în El.

Deci, întâi de toate Biserica este o comuniune a credincioşilor în şi cu Hristos; este gruparea sau totalitatea celor chemaţi de Hristos ca să vieţuiască în El. Cei care merg la Biserică merg să fie cuprinşi în Hristos, care este Capul Bisericii. Sfântul Grigorie de Nyssa consideră Biserica un templu în care credin­cioşii sunt pietre vii, zidite pe Hristos, piatra cea din capul unghiului,[3] potrivit cu ceea ce a spus Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni şi Sfântul Apostol Petru în întâia sa epistolă sobor­ni­cească, epistolă adresată credincioşilor de pre­tutindeni. Spune Sfântul Apostol Petru:

„De vreme ce aţi gustat şi aţi văzut că bun este Domnul, apropiaţi-vă de El, piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumne­zeu alea­­să şi de preţ; Şi voi înşivă, ca pietre vii, zidiţi-vă drept casă duhov­ni­­ceas­că, preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, bineplăcute lui Dum­nezeu, prin Iisus Hristos; pentru că scris este în Scriptură: «Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina.». Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceas­ta a ajuns să fie în capul unghiului şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi. Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată.” (1 Ptr 2, 3 – 9).

Deci să luăm aminte: noi suntem numiţi pietre vii pe care şi prin care se zideşte Biserica. Dar nu toţi devenim pietre vii, ci numai cei ce trăim în Hristos. Numai cei ce se împărtăşesc de Cel sfânt se sfinţesc, cum auzim spunându-se la Sfânta Liturghie, atunci când, mai înainte de Sfânta Împărtăşanie, preotul ne cheamă solemn, rostind cuvintele: „Sfin­tele (vouă) sfinţilor”.[4]


[1] 1 Cor 3, 11.

[2] Dicţionar grec-român al Noului Testament, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, pp. 94, 147.

[3] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Biserica în sensul de locaş şi de largă comuniune în Hristos, în Orto­doxia, 3 / 1982, p. 342.

[4] Arhiep. Bartolomeu, Cartea deschisă a Împărăţiei, o însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 238; A se vedea şi Liturghier, Liturghia Sfân­tului Ioan Gură de Aur, p. 173.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Fiecare să ia seama cum zideşte” (Sâmbătă. Săptămâna a III-a după Rusalii)
„Fiecare să ia seama cum zideşte” (Sâmbătă. Săptămâna a III-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...