Filantropia Bistrița | Îmbracă un copil orfan de Crăciun şi sprijină pe cei nevoiaşi!

de | dec. 5, 2020

Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud organizează și în acest an o campanie umanitară de Sfintele Sărbători de Crăciun, cu următorul îndemn: „Îmbracă un copil orfan de Crăciun şi sprijină pe cei nevoiaşi!”

Ca și cea de anul trecut, și aceasta are ca beneficiari copiii orfani cu dizabilități de la Centrul pentru protecția copilului de pe strada Toamnei.

Vom încerca să-i îmbrăcăm în hăinuțe noi şi, alături de produsele tradiţionale de Crăciun, pachetele vor conţine: trening, pijama, șosete, maieu, fular, mănuși, căciulă, bluză de bumbac, papuci de casă, vestă, colanți și ghetuțe. Toate lucrurile vor fi noi, ambalate şi vor fi livrate de noi în condiţii de siguranţă pentru copii, a declarat Pr. Marius Pintican, Preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Bistriţa-Năsăud.

Potrivit Pr. Marius Pintican, milostenia oferită de Filantropia Bistrița-Năsăud în preajma Praznicului Nașterii Domnului se extinde și la alte grupe de oameni:

Alături de copiii orfani nu îi uităm nici pe copiii din familiile numeroase sau monoparentale. În acest sens, am întocmit o listă cu 64 de copii nevoiaşi, listă din care bunii noştri credincioşi pot să aleagă câte un copil, pe care să îl îmbrace în hăinuţe noi şi, de ce nu, să-i poarte de grijă şi pe mai departe.

Ne dorim să ajungem şi la bătrânii singuri și aflați în lipsuri.  40 din  aceștia sunt în evidențele Cantinei noastre sociale Sfânta Filofteia.

Apoi, ne vom îndrepta ajutorul nostru și către cei 30 de pacienți dializați pe care îi transportăm din întreg județul la secția de Hemodializă a Spitalului Județean Bistriţa.

Un mic dar vor primi și 50 de familii cu deficiențe de auz, surdo-muți și 50 de deținuti aflați în Penitenciarul din Bistrița care nu au de la cine să primească vizite.


Educația și filantropia, printre principalele preocupări ale Părintelui Mitropolit Andrei în 2020 | INTERVIU

O nouă mașină în dotarea Serviciului de Ambulanță „Filantropia Ortodoxă” Bistrița

Aproape 4 tone de alimente, oferite de Paști de Filantropia Ortodoxă Bistrița

Filantropia Bistrița, sprijin pentru sute de oameni singuri, bătrâni și bolnavi, sau aflați în stare critică

Ambulanțele Filantropia Bistrița Năsăud. Sute de mii de kilometri pe an pentru bolnavii din județ


Cei care doresc pot sprijinii acțiunile filantropice ale asociației. Ajutoarele se primesc la Cantina socială Sfânta Filofteia din Piața Unirii nr. 9 (clădirea Protopopiatului Ortodox) sau în contul Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud RO09RNCB0038130592410001, cod fiscal 31017916, BCR – Bistriţa.

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, oferă zilnic, de luni până vineri, masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul sărbătorilor de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA