Filip Lazăr – compozitor român

Considerat un mare talent, cel mai relevant compozitor român după George Enescu. Astăzi vom vorbi despre Filip Lazăr.

S-a născut într-o familie cu înclinaţii muzicale, mama sa oferindu-i primele lecții de pian. Şi-a continuat pregătirea cu Paulina Moscovici (pian), până a fost admis la Conservatorul din București (1907-1912) unde a studiat cu Emilia Saegiu (pian), Dumitru G.Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziție). I-a avut profesori pe Robert Teichmüller (pian) și Stephan Krehl (compoziție, armonie, contrapunct).

A debutat ca pianist concertist la Craiova (1 aprilie 1915), a participat şi a obţinut o menţiune onorifică la Concursul de compoziţie „George Enescu” (pentru Sonata pentru pian în fa minor), apoi s-a înrolat voluntar şi a luptat pe front (1916 – 1918). După război, și-a continuat cariera de pianist concertist (România, Franţa, Elveţia, Austria, Statele Unite ale Americii), incluzând în repertoriu muzică nouă; în paralel, a predat lecţii particulare de pian şi teorie a muzicii (la Davos a lucrat cu Dinu Lipatti). În 1928 s-a stabilit în Franţa.

A fost membru fondator (1920) al Societății Compozitorilor Români, membru fondator (1928) și președinte al Societății Muzicale Triton din Paris. A făcut parte din comitetul tehnic al Societății Corale Cântarea României din București și din International Society for Contemporary Music.

Studiind un dialog între soliști, sau grup de instrumente – și orchestră, Filip Lazăr obține un neoclasicism de sinteză, în care elementele de tradiție barocă se adaptează formelor și limbajului sonor modern, chiar postmodern. Acordând variațiunii o maximă pondere în discursul muzical, compozitorul atinge momente de stil concertant predominant în majoritatea lucrărilor pentru orchestră. Apelul la melosul popular românesc (ritmica originală, alternanța armonică major/minor, jocul echilibrat între tonal și modal, coloritul dorian), precum și la formele clasice, a oferit muzicii lui Filip Lazăr o personalitate discretă, dar relevantă. Pentru a impune și mai clar gândirea neoclasică, autorul exploatează monodia  acompaniată sau monodia cu inserții polifonice.

Compozitorul și-a îndreptat atenția asupra noilor evoluții muzicale, a serialismului, dar fără a pierde din vedere muzica țărănească. Sub influența avangardei pariziene, în special sub influența lui Stravinski, Poulenc și Ravel, a realizat câteva experimente postmoderniste, cum ar fi The Ring (1928, inspirat de impresiile de la un meci de box) și Muzica pentru Radio (1931). Ambele au intrat imediat, după prima lor interpretare, în repertoriile marilor dirijori.

Filip Lazăr a murit la 3 noiembrie 1936.

 

Surse:

Tomescu, Filip Lazăr, Editura Muzicală, București, 1963

https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_Lazăr

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Filip Lazăr - compozitor român
Loading
/
Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Daniel Turcea – poet cu o viață aproape de sfințenie

Poet creștin român, despre care s-a scris însă mult prea puțin. Viața acestui poet înfățișează un model de convertire, precum și o viață creștină practică, deosebit de frumoasă, în cadrul Mănăstirii Cernica. Acesta a fost Daniel Turcea. S-a născut la 22 iulie 1945, în...

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

Maica Gavrilia Papaiannis și ecumenismul spiritual

La întrebarea pe care Maica Gavrilia o primea adeseori despre popoarele „țărilor dinainte de Hristos”: „De ce îi considerați pe indieni sau pe musulmani sau evrei ca fiind de-ai dumneavoastră?”, răspundea la modul cel mai firesc și simplu: „Pentru că Îl văd pe Hristos...

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României

Prima fiică a fostului suveran Mihai al României și a soției sale. Prin părinții ei, Margareta este descendentă directă din marile familii imperiale și regale ale Europei, numărând printre strămoși regi ai Franței, Angliei, împărați germani și țari ruși. S-a născut la...

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român. Acesta a fost Dimitrie Cuclin. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, Dimitrie Cuclin a urmat, între 1896 –...

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

Alexandru Dimitrie Xenopol este unul din cei mai de seamă istorici români. A publicat prima istorie completă a poporului nostru, sub titlul „Istoria românilor din Dacia Traiană”. A fost profesor de istorie și rector la Universitatea din Iași. Alexandru Dimitrie...

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Părintele Virgil Gheorghiu este unul din cei mai cunoscuți autori ortodocși. Titlurile sale precum, „Ora 25”, „Tată-l meu preotul care s-a urcat la cer„ sau „Cum am vrut să mă fac sfânt”, sunt doar câteva din cele peste 40 de lucrări ale sale.  Pe lângă activitatea sa...