Final proiect „Fetiţa cu chibrituri”, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj

de | iun. 8, 2015

Tinerii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca s-au implicat în ajutorarea a 25 de copii cu deficiențe de vedere, care au beneficiat de îmbrăcăminte și încățăminte nouă, prin intermediul fondurilor strânse în luna mai, în cadrul proiectului „Fetița cu chibrituri”.

Proiectul s-a finalizat duminică, 7 iunie 2015, când cei 25 de copii de la Liceul pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca au intrat în posesia noii recuzite.

IMG_4176

Impresiile la final de proiect au fost plăcute atât de partea voluntarilor cât și a copiilor cu deficiențe de vedere:

„La finalul acestei zile binecuvântate singurul cuvânt pe care am putut să-l mai rostesc a fost, mulțumesc!”.

„Mulţumesc părintelui paroh Dan Hognogi pentru că ne-a supravegheat, coordonat şi sprijinit din toate punctele de vedere în realizarea acestui proiect”.

„A fost o experienţă deosebită cel puţin din două aspecte: copiii au fost absolut minunaţi și ne-au făcut să uităm de anumite prejudecăți pe care noi ca oameni le avem asupra semenilor noștri cu anumite deficiențe, iar al doilea aspect a fost legat de voluntarii participanți, cred cu tărie că astfel de acțiuni vor duce la o întărire a comunității din care facem parte și că odată cu trecerea timpului vom fi tot mai mulți și astfel vom putea concepe proiecte tot mai complexe”, a spus un voluntar din parohie.

„Experiența trăită azi a fost una plăcută și interesantă. Ne-am bucurat că am reușit să ne rupem câteva ore din timpul nostru pentru a oferi câteva momente de bucurie acestor copilași. Am constatat că acești copilași au nevoie de foarte multă afecțiune”, a spus Corina Fodor, voluntar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Școală de vară, în parohia Așchileu Mare

Copiii din parohia clujeană Așchileu Mare, protopopiatul Cluj I, învață în această săptămână să picteze icoane pe sticlă. De asemenea, coordonați de învățătoarele Rodica Felecan și Daniela Marcu, cos pe etamină motive populare de pe cămășile tradiționale românești....

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Ateliere gratuite de împletit cruciulițe, metaniere și brățări

Tinerii clujeni pot învăța gratuit cum se realizează cruciulițele, metanierele sau brățările. Aceasta în cadrul unor ateliere practice, care se desfășoară pe parcursul săptămânii, în mai multe parohii clujene sau la sediul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu....

„Întâmplări cu îngeri”

„Întâmplări cu îngeri”

Copiii din parohia clujeană „Sfântul Prooroc Ilie”, care au participat timp de trei luni la activitățile din cadrul proiectului „Întâmplări cu îngeri”, au fost premiați sâmbătă, 20 iunie, 2015. Atât ei, cât și părinții lor, dar și coordonatorii activităților au primit...