Finalul campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae” | Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla

de | ian. 3, 2023 | Activități parohiale

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla a desfășurat în perioada 15.11 – 25.12.2022 prima ediție a campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae”. Prin acest demers au fost sprijinite familii aflate în pragul subzistenței, copii care provin din familii dezorganizate precum și vârstnici singuri aflați în dificultate, din municipiul Gherla și zonele limitrofe.

Prin intermediul oamenilor de bine din comunitatea gherleană, s-au distribuit  245 de porții de hrană caldă unui număr de 38 de persoane din municipiul Gherla, și zonele limitrofe, majoritatea fiind copii proveniți din familii dezorganizate și vârstnici fără niciun sprijin. De asemenea, în pragul Crăciunului, s-au distribuit acestor familii platouri festive.

Urmând cuvintelor Mântuitorului „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit” (Matei 25, 35), voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă filiala Gherla au reușit, prin  acest demers, să fie alături de cei încercați, aducând hrană caldă acestora și fiind ei înșiși cei ce au hrănit duhovnicește pe cei care au nevoie de sprijin, încurajare, întărire în credință și de siguranță.

„A fost o campanie, spunem noi, reușită și, cu siguranță, vor urma și alte ediții. Zâmbetul copiilor și bucuria celor în nevoi ne-au impulsionat. Mulțumim celor care au răspuns prompt apelului nostru și s-au alăturat campaniei, donând pentru ca hrana să poată ajunge pe mesele beneficiarilor noștri. De asemenea, un gând de recunoștință îndreptăm și către agenții economici care s-au implicat activ, sprijinind demersul nostru” Pr. Horea Baciu, vicepreședinte Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla.

Campania umanitară „Masa Sf. Nicolae” s-a desfășurat sub egida Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Gherla și a fost un gest firesc de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate.

Ultimele articole

Închinare în duh și în adevăr

Închinare în duh și în adevăr

Înregistrarea ediției din 16 mai 2023 a emisiunii „Împreună-lămuriri pe cale”, în cadrul căreia Părintele Grigorie Foltiș, împreună cu Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul studenților din cadrul ASCOR Cluj-Napoca încercă să deslușească înțelesuri ale unor cuvinte...

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

Cerc preoțesc în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

          În Duminica a 28-a dupa Rusalii, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc întrunirea Cercului Preoțesc de lângă Cetatea Ciceului.           În prezența unui numar semnificativ de credincioși din parohie s-a oficiat, de la ora 16.00,...

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

Recital de colinde, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin

La sediul Protopopiatului Ortodox Huedin a avut loc marți, 11 decembrie 2018, de la ora 17:00, un recital extraordinar de colinde, susținut de artiștii lirici Sergiu Chirilă, Florin Sâmpelean și Marius Sâmpelean. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea CD-ului...

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Colindători clujeni, la Nisa-Franța

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familia părintelui Ciprian Taloş, preot slujitor la Parohia „Naşterea Domnului" Cluj Napoca, a efectuat un turneu de „Colinde şi cântece de acasă" în Franţa, pe Coasta de Azur (6 -10 Dec)....