Finalul campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae” | Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla

de | ian. 3, 2023

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla a desfășurat în perioada 15.11 – 25.12.2022 prima ediție a campaniei umanitare „Masa Sf. Nicolae”. Prin acest demers au fost sprijinite familii aflate în pragul subzistenței, copii care provin din familii dezorganizate precum și vârstnici singuri aflați în dificultate, din municipiul Gherla și zonele limitrofe.

Prin intermediul oamenilor de bine din comunitatea gherleană, s-au distribuit  245 de porții de hrană caldă unui număr de 38 de persoane din municipiul Gherla, și zonele limitrofe, majoritatea fiind copii proveniți din familii dezorganizate și vârstnici fără niciun sprijin. De asemenea, în pragul Crăciunului, s-au distribuit acestor familii platouri festive.

Urmând cuvintelor Mântuitorului „flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit” (Matei 25, 35), voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă filiala Gherla au reușit, prin  acest demers, să fie alături de cei încercați, aducând hrană caldă acestora și fiind ei înșiși cei ce au hrănit duhovnicește pe cei care au nevoie de sprijin, încurajare, întărire în credință și de siguranță.

„A fost o campanie, spunem noi, reușită și, cu siguranță, vor urma și alte ediții. Zâmbetul copiilor și bucuria celor în nevoi ne-au impulsionat. Mulțumim celor care au răspuns prompt apelului nostru și s-au alăturat campaniei, donând pentru ca hrana să poată ajunge pe mesele beneficiarilor noștri. De asemenea, un gând de recunoștință îndreptăm și către agenții economici care s-au implicat activ, sprijinind demersul nostru” Pr. Horea Baciu, vicepreședinte Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla.

Campania umanitară „Masa Sf. Nicolae” s-a desfășurat sub egida Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Gherla în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Gherla și a fost un gest firesc de solidaritate cu persoanele aflate în dificultate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pomenirea Sf. Stelian, la Centrul pentru protecția copilului Beclean

Pomenirea Sf. Stelian, la Centrul pentru protecția copilului Beclean

Duminica a XXX-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru copiii și tinerii din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, întrucât, în această zi și-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sf. Cuv. Stelian Paflagonul- ocrotitorul...

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Sfintire de placă omagială și lansare de carte, în Huedin

Pe fațada Catedralei Moților din Huedin a fost amplasată o placă omagială pentru cinstirea celor 10 delegați din zona Huedinului, împuterniciți cu credenționale, care au votat la Marea Unire de la Alba Iulia, indiferent de confesiunea lor, precum și a tuturor celor...

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Centenarul Marii Uniri în Parohia Berchieşu

Sâmbătă, 24 noiembrie, incepând cu ora 11,00 ,în biserica de lemn, monument istoric a parohiei cu hramul ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, copiii îndrumaţi de preotul paroh Vasile-Florin Negru, au cântat cântece şi imne cu tematică istorică şi patriotic....

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Hramul bisericii parohiale din Vânători, protopopiatul Huedin

Biserica parohială din Vânători, Protopopiatul Huedin, și-a serbat miercuri 21 noiembrie, de sărbătorea Intrării în biserică a Maicii Domnului, hramul. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfanta Liturghie în sobor de preoți, din care au făcut parte: protopopul de...