Fiul lui Dumnezeu, Om concret într-un popor, într-o seminție și într-o familie

de | dec. 29, 2019 | Eseu

Suntem în Duminica după Nașterea Domnului. Citim astăzi despre fuga Pruncului în Egipt pentru a scăpa de Irod la Matei 2, 13-23. Îi cinstim astăzi pe David împăratul și profetul, pe Iosif dreptul și logodnicul și pe Iacob fratele și apostolul, trei personaje emblematice din biografia pământească a Mântuitorului Hristos, reprezentând pregătirea Întrupării ca Profeție din trecut, realizarea Întrupării ca Taină în prezent și proiecția Întrupării ca Biserică în viitor.

Înțelesul acestor personaje pornește de la darurile aduse de magi: aur ca unui Împărat atotputernic, smirnă ca unui Om muritor și tămâie ca unui Dumnezeu veșnic. Vedem aici cele trei slujiri (inversate) ale lui Hristos, de Profet, Arhiereu și Împărat, regăsite în semnificația celor trei persoane amintite de Duminica aceasta: dinastia regelui David conferă o noblețe deosebită Pruncului născut în Betleem, grija și jertfa logodnicului Iosif îi oferă protecție în fața primejdiilor lumii, iar apostolatul rudei sale, Iacob, Îi rezervă cunoașterea întregii umanități.

Istorisirea fragmentului evanghelic lecturat astăzi descrie înștiințarea lui Iosif prin vis de către înger asupra primejdiei de moarte în care se afla Pruncul născut în iesle; plecarea în Egipt; mânia lui Irod și uciderea pruncilor din Betleem; moartea lui Irod; întoarcerea din Egipt și așezarea în Nazaret. Regăsim și aici aspecte legate de semnificația celor trei personaje amintite: statutul împărătesc din semniția lui David este intuit de Irod, care dorește să ia viața Pruncului, pentru a nu-și pierde tronul, slujirea arhierească o vedem la Iosif, care face lucrarea lui Dumnezeu de primire și îngrijire a Pruncului, ferindu-l de primejdiile lumii acesteia, iar chemarea profetică, simbolizată de Iacob, o vedem la îngerul care-l vestește pe Iosif, precum și la cele câteva profeții din Vechiul Testament, care atestă originea Pruncului.

Taina lui Iosif, logodnicul sau bărbatul Mariei, mama Pruncului, am lămurit-o Duminica trecută, când l-am văzut tulburat și îngrijorat. Astăzi avem înainte o altă taină a Scripturii, cea a „fraților” lui Iisus, unul dintre aceștia fiind cel numit „apostolul Iacob, ruda Domnului”. Trebuie precizat de la bun început că termenul „frate” se utiliza în limbajul lui Israel cu referință pentru toate rudele apropiate sau îndepărtate ale aceluiași neam. Adică toți cei dintr-o seminție erau „frați”. Menționăm că în textul Sfintei Scripturi cei numiți „frații Domnului” nu sunt indicați niciodată ca fiind fiii Mariei, ceea ce i-a făcut pe unii specialiști să susțină că ei ar fi copiii lui Iosif dintr-o altă căsătorie. Acest fapt nu este exclus, dar nu prea există indicii concrete în acest sens, ci doar supoziții. Cel mai probabil „frații” lui Iisus, între care și cel pomenit astăzi, Iacob apostolul, sunt rude din neamul mare al seminției lui David din care făceau parte Iosif și Maria. De aceea, în limbaj interpretativ ei pot fi numiți veri ai Domnului, dar se exclude probabilitatea ca aceștia să fie fiii Mariei și ai lui Iosif, așa cum susțin unele cercuri protestante și neoprotestante.

Cele trei persoane pomenite astăzi de Biserica lui Hristos sunt dovada vie că întruparea Domnului a fost reală, că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om concret într-un popor, într-o seminție și într-o familie, ca orice alt vlăstar al umanității. Ei reprezintă rudele Sale reprezentative aici pe pământ: David ca „strămoș” ales, Iosif, ca „tată” adoptiv și Iacob ca „frate” de neam și destin.

Ultimele articole

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu – scriitor român

Ion Agârbiceanu s-a născut la data de 12 septembrie 1882 în satul Cenade, în apropiere de Blaj. A moștenit de la părinții săi darul pentru a scrie povești remarcabile. Tatăl său era pădurar, om cu dragoste de carte, era abonat la multe ziare și reviste ale vremii, iar...

Mai multe din Eseu
De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

De la vindecare la recunoștință: Iisus și leproșii

Aspecte contextuale Capitolul al șaptesprezecelea al relatării lucanice, care are în centru minunea la care suntem chemați să medităm, debutează cu o serie de sfaturi și învățături, ce slujesc drept captatio benevolensis. Hristos vorbește aici despre neajunsurile...

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

Aspecte introductive Episodul la care suntem chemați să medităm astăzi este precedat de un altul, intens și mustind de semnificații. Hristosul ce iese la propovăduire, vestind mulțimilor, trebuie obligatoriu să treacă, ca într-un bildungsroman, printr-o serie de...

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan și propovăduirea Întrupatului

Ioan cel Proorocit Episodul de astăzi deschide relatarea evanghelică a lui Marcu. În același timp, e util în înțelegerea Praznicului Bobotezei, înspre care arată. În debutul lui, apostolul face referire la proorocia lui Maleahi, care vorbește despre Sfântul Ioan...

Domnul pe fugă

Domnul pe fugă

Magii cu bucluc Vizita magilor la Hristos a fost precedată de o altfel de întrevedere oficială. Una cu Irod. Ca personalități de vază ale locurilor din care veneau, trebuiau să aibă întâlniri și cu liderii locali ai meleagurilor prin care treceau. A lor, a fost nițel...

Crăciunul din sufletul românilor

Crăciunul din sufletul românilor

Vine Crăciunul la fereastra sufletului nostru. Deşi suntem în vremuri tulburi, pruncul Iisus se va naşte, minunile lumii arătându-se cu atât mai mult în vremuri de desnădejde. Învierea a fost anul acesta cu atât mai profundă pentru creştini, cu cât Lumina ei ne-a adus...