Întoarcerea la Dumnezeu se face prin pocăinţă

de | feb. 26, 2021 | Spiritualitate

„Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi îi voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, fă-mă ca pe unul dintre argaţii tăi”. (Luca 15, 18-19)

Ne găsim într-o perioadă specială a anului bisericesc. Este perioada Triodului, perioadă care ne pregăteşte pentru marea sărbătoare a Paştilor. Această perioadă ţine zece săptămâni. Primele trei săptămâni, gradual, ne introduc în atmosfera de post, iar în celelalte şapte săptămâni postim şi ne nevoim.

Duminică de duminică, în această perioadă, pericopele evanghelice ce se citesc sunt adecvate preocupărilor noastre. În a doua duminică a Triodului, Evanghelia ne învaţă multe lucruri, dar eu mă voi opri la unul singur. Lucrul la care mă opresc este următorul: Întoarcerea la Dumnezeu se face prin pocăinţă.

Observăm că, în lumea în care trăim, nici termenilor nu li se înţelege exact înţelesul. Creştinii din cultele neoprotestante doresc să confişte acest cuvânt, care, în primul rând, le aparţine creştinilor ortodocşi. Toţi creştinii buni au posibilitatea de a se pocăi, sau de a fi pocăiţi, în adevăratul sens al cuvântului.

Deci, pocăinţa nu e apanajul unei confesiuni, ci e mult mai mult decât aceasta. Sfântul Ioan Damaschin ne spune că „pocăinţa este întoarcerea cu lacrimi, cu post şi cu nevoinţă de la cele contrare firii, la cele fireşti, de la păcat la virtute şi de la diavolul la Dumnezeu”[i]. Aceasta este pocăinţa. Astfel, înţelegând termenul de pocăinţă, ne dăm seama de ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură să ne întoarcem la Dumnezeu. Întoarcerea la Dumnezeu se face pe această cale, pe calea pocăinţei.

Această lucrare, această taină a pocăinţei, are mai multe momente psihologice. Eu le voi puncta pe cele mai importante dintre ele.

Mai întâi, apare o apăsare a conştiinţei, care te frământă şi te judecă pentru viaţa ta păcătoasă. Al doilea moment psihologic este părerea de rău, este momentul în care îţi pare rău că ai ajuns într-o asemenea situaţie. Al treilea moment psihologic este hotărârea de a nu mai păcătui. În acest moment ai vrea să fii într-o altă stare, într-o stare de comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii tăi. Al patrulea moment este mărturisirea păcatelor, mărturisire pe care o faci în faţa duhovnicului tău, în faţa preotului duhovnic. Al cincilea moment este canonul pe care îl primeşti, care nu e atât o pedeapsă cât un medicament pentru sufletul tău. Al şaselea şi ultimul moment este dezlegarea.

Toate aceste momente psihologice le putem observa rând pe rând în pericopa evanghelică a Fiului risipitor. Acesta, ajuns într-o stare jalnică, avea mustrare de conştiinţă, avea o apăsare pe conştiinţă, îi părea rău de ce a făcut, dar a luat şi hotărârea de a merge la părintele său şi a-i spune că nu mai e vrednic să se numească fiul său, acceptând să fie socotit ca unul dintre argaţi. El s-a dus şi tatăl lui l-a primit cu bucurie şi a poruncit slugilor să-i dea haina cea mai bună şi cea mai albă, încălţăminte în picioare, inel pe deget şi a poruncit să taie viţelul cel îngrăşat socotind că fi ul său „mort a fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat”.

Sfânta Biserică ne pune acum în faţă această pericopă evanghelică, pentru că, în Perioada Triodului, şi nu numai, dar în mod special în perioada postului, omul se spovedeşte şi încearcă să facă bine acest lucru. În această perioadă omul se întoarce la Dumnezeu prin pocăinţă aşa cum s-a întors fiul risipitor.

Sfinţii părinţi, care pătrundeau toate profunzimile acestei taine, a spovedaniei sau a pocăinţei, taina întoarcerii la Dumnezeu, ne-au pus în faţă o sumedenie de imagini. Iată, de pildă o reprezentare metaforică a pocăinţei ne-au lăsat-o cuvioşii Calist şi Ignatie Xanthopol. Ei zic aşa: „Pocăinţa este corabia, frica de Dumnezeu este cârmaciul ei. Iubirea este limanul dumnezeiesc. Frica de Dumnezeu ne aşează în corabia pocăinţei şi ne trece peste marea vieţii acoperită cu aburi săraţi spre limanul dumnezeiesc care este iubirea”[ii]. Pocăinţa este corabia, iar frica de Dumnezeu ne urcă în corabie şi cu ajutorul acestei corăbii, trecem marea cea învolburată, marea cu aburi săraţi ai acestei vieţi şi ajungem la limanul iubirii dumnezeieşti.

Lucrarea aceasta vrem să o facem mereu, dar în mod special în Postul Mare, când tot creştinul serios îşi pune problema, când se pregăteşte şi se spovedeşte bine. Aceasta este pocăinţa şi aceasta este întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă. Lucrul acesta l-a făcut fiul risipitor şi el rămâne paradigmatic pentru toată spiritualitatea creştină.

În istoria noastră bisericească au fost multe alte cazuri reale, consemnate în cărţile de duhovnicie. Iată, de pildă, Sfântul Ioan Scărarul, care e supranumit aşa pentru cartea pe care a scris-o. În cartea sa, „Scara Raiului”, ne pomeneşte despre un tâlhar care făcea fărădelegi nemaipomenite, pe care, la un moment dat, l-a apăsat conştiinţa şi nu-i mai tihnea de bogăţiile pe care le aduna. El s-a dus la Sfântul Ioan Scărarul, în Muntele Sinai, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina şi i-a spus: „Părinte, eu vreau să mă călugăresc pentru că m-am săturat de toate fărădelegile pe care le-am făcut”. Atunci, părintele i-a spus: „Sunt de acord, dar cu o singură condiţie. Chiar dacă de obicei creştinii se spovedesc în taină, ţie îţi dau canon să te spovedeşti cu voce tare, aici în mij locul bisericii şi să spui toate fărădelegile pe care le-ai făcut”. Tâlharul dorea atât de mult să se întoarcă la Dumnezeu, încât a acceptat. Iar un părinte duhovnicesc de la Sfânta Mănăstire Sinai, în momentul în care el se spovedea cu voce tare, vedea cum îngerul stă deoparte cu o coală mare pe care erau trecute toate păcatele lui şi cum mărturisea câte un păcat, îngerul îl radia de pe foaie, făcând acest lucru până când coala a rămas albă. Stareţul l-a primit şi tâlharul a devenit un călugăr bun[iii]. Prin pocăinţă s-a întors de la fărădelege la virtute şi de la diavolul la Dumnezeu.

Am putea da multe alte exemple care ne sunt de folos nouă, pentru că, păcătoşi suntem, greşeli mici şi mari facem cu toţii, dar din marea Lui milostivire, Dumnezeu ne-a lăsat la îndemână Taina Spovedaniei, Taina Pocăinţei.

Vreau, însă, să subliniez un lucru şi anume acela că, pentru a fi eficientă Taina Pocăinţei, cu harul pe care Dumnezeu ni-l dă prin duhovnicul nostru şi prin spălarea păcatelor, trebuie să conlucrăm şi noi cu voinţa noastră, cu efortul nostru şi să adăugăm şi noi partea noastră. Tatăl nostru se milostiveşte şi ne iartă, ne dă din nou haina cea albă, ne cheamă la masa Lui cea bogată, taie viţelul cel gras. Adică, Sfânta Cuminecătură pe care ne-o dăruieşte, este Trupul şi Sângele Fiului Său. Dar, ne spune Sfântul Petru, în a doua sa Epistolă, că şi noi trebuie să facem ceva. Astfel, în primul capitol, începând cu versetul 5, zice: „Pentru aceasta puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoştinţa, la cunoştinţă, înfrânarea, la înfrânare, răbdarea, la răbdare, evlavia, la evlavie, iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească, dragostea. Căci dacă toate aceste lucruri sunt în voi, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără de roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos”.

Iată cum trebuie să participăm şi noi cu efortul nostru şi cu contribuţia noastră. Iar dacă nu facem acest lucru, ne spune tot Sfântul Petru ce se întâmplă. De data aceasta, în capitolul 2, în versetul 22, ne spune că dacă nu împlinim acestea „se întâmplă adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui”. Sunt cuvinte dure, dar dacă le-a spus Sfântul Petru, ne permitem şi noi să le citim.

Iată ce îndemnuri frumoase ne dă nouă Sfânta Evanghelie din Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor. Duminică în care luăm act de faptul că Dumnezeu ne-a lăsat la îndemână această posibilitate de a ne întoarce la El, de a ne spăla sufletul, de a deveni din răi, buni. Măcar în posturi trebuie să facem lucrul acesta.

Creştinii foarte râvnitori ar trebui să o facă în toată săptămâna şi, zic eu chiar dacă vi se pare foarte mult, să râvnească să se poată împărtăşi în fiecare duminică.

Sfântul Proroc Ioil, în Proorocia sa, în capitolul 2, versetele 12 şi 13, referitor la această întoarcere la Dumnezeu prin pocăinţă, spunea un lucru extraordinar: „Acum, zice Domnul Dumnezeu, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire. Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult milostiv şi Îi pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră”.


[i] Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Scripta, Bucureşti, 1993, p. 93.

[ii] Filocalia 8, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1979, p. 178.

[iii] Filocalia 9, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1980, p. 83.


Sursa: † Andrei, Arhiepiscop şi Mitropolit, CHIRIACODROMION CONTEMPORAN, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2016

Foto: Darius Echim

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/ips-andrei/" target="_self">Mitropolitul Andrei</a>

Mitropolitul Andrei

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ultimele articole

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Memento: „Iubirea și Occidentul”

Denis de Rougemont este cunoscut publicului românesc prin excelenta sa apologie „Partea diavolului”, care descrie excepțional jocul silogismelor care au îndepărtat din conștiința publică europeană credibilitatea forței demonice, transformând-o într-un apendice istoric...

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Ruşinea de a-ţi mărturisi credinţa

Sunt oameni cărora le este ruşine să-şi mărturisească credinţa, apartenenţa lor confesională. Cei mai tineri n-au apucat vremurile, dar noi, cei maturi ştim că în perioada comunistă, multora le era teamă să-şi mărturisească credinţa lor. Dar nu numai atunci. Chiar şi...

A lua Crucea

A lua Crucea

Aspecte introductive Despre Cruce se vorbește destul de des în paginile Noului Testament. Hristos însuși e Cel care încurajează conversațiile care au la bază acest subiect, uneori spre enervarea ucenicilor, care nu-L înțeleg. De-această dată, abordarea e diferită. Și...

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Crucea, expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru noi

Acest mare adevăr, cum că din Crucea Domnului nostru Iisus Hristos izvorăsc Sfintele Taine, îl descoperă Mântuitorul oamenilor prin bătrânul Nicodim. În Evanghelia după Ioan, în capitolul 3, ne este istorisită, tainica, nocturna şi gingaşa întâlnire dintre bătrânul...

Mai multe din Spiritualitate
Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Taina împărătească bine este a o păzi, iar lucrurile lui Dumnezeu este cuviincios și slăvit a le descoperi și a le propovădui. Pentru că a nu păzi tainele împărătești este lucru de frică și de pierzare, iar lucrurile lui Dumnezeu cele preaslăvite a le tăcea este mare...

Nicicând nu a răsunat pe pământ o veste mai bună ca aceasta

Nicicând nu a răsunat pe pământ o veste mai bună ca aceasta

Noi, creștinii, serbăm în fiecare an la 25 martie acea zi fericită, plină de binecuvântare dumnezeiască și bucurie duhovnicească pentru întreg neamul omenesc, în care îngerul Gavriil a venit la Fecioara Maria, în Nazaretul Galileei, și i-a adus vestea cea mare că va...

Înțelesul postului

Înțelesul postului

Ce este postul? La această întrebare poate răspunde oricine cu multă ușurinţă. Postul este abţinerea de la anumite alimente și băuturi pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Cu alte cuvinte un regim alimentar mai sărac, care se bazează în general pe o...