Festivalul „România cea Frumoasă” va avea loc în perioada 4–6 septembrie 2026, în Parcul Poligon din Florești. Ajuns la cea de-a V-a ediție, evenimentul aduce trei zile de spectacole folclorice, ateliere pentru copii, reconstituiri istorice și activități pentru întreaga familie. Accesul este liber.
Programul artistic reunește nume cunoscute ale folclorului românesc, ansambluri și tineri interpreți.
Vineri, 4 septembrie, festivalul va începe la ora 18:00 cu Parada Portului Popular, pe traseul Primăria Florești – Parcul Poligon. Programul pe scenă va începe la ora 19:00, cu ansamblurile „Șoimii Carpaților” și „Cununa Someșană” din Florești și „Moștenirea” din Baciu. Seara va continua cu Orchestra „Marius Zorilă”, Lavinia Goste, Dinu Iancu-Sălăjanu, Mioara Velicu și Georgiana Lobonț.
Sâmbătă, 5 septembrie, programul artistic va începe la ora 15:00 și va aduce în fața publicului copii, ansambluri și tineri interpreți. De la ora 19:00, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” va susține un program folcloric alături de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijată de Tudor Căucean. Vor evolua Andreea Ciupe, Ionuț Suciu, Iulia Bucur, Grigore Sâmboan, Denisa Perde, Valeria și Traian Ilea. Seara va continua cu Ionela Moruțan, Adina Hada și Miruna Medrea și Grupul Iza.
Duminică, 6 septembrie, programul artistic pe scenă va începe la ora 17:00. Vor evolua elevi din Florești, ansambluri și tineri interpreți, alături de Adela Burcă, Teodora Nan, Romina Nemeș, Cosmin Mocean, Mirela Mănescu și Adriana Irimieș și Nicolae Furdui Iancu.
În cadrul programului „România cea Frumoasă – Școala de Tradiții”, realizat împreună cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, copiii vor putea participa gratuit la ateliere și vor putea descoperi roata olarului, modelajul în lut, împletituri, pictura pe figurine din lemn, ceară sau gips și realizarea de brățări din mărgele. Sâmbătă, de la ora 12:30, va avea loc și atelierul „Pâinea de sub deal”, dedicat pâinii și produselor pregătite la țest.
În program se regăsește și Terra Dacica Aeterna, cu demonstrații de lupte între daci și romani, programate sâmbătă și duminică, precum și cu o prezentare de costume și ținute dacice și romane. Duminică va avea loc și concursul de port popular „Miss Măriuță”.
Pe parcursul celor trei zile, Divizia 4 Infanterie „Gemina” va fi prezentă cu o expoziție de tehnică și echipamente militare. La festival vor participa și producători locali din zonă, care vor aduce în fața publicului produse realizate în gospodării și mici afaceri locale.
Ediția din acest an se desfășoară sub mesajul „România poate fi frumoasă fără dependențe” și include o componentă de informare și dialog dedicată prevenirii consumului de droguri și combaterii dependențelor, adresată în special tinerilor.
Festivalul va fi prezentat de Grigore Sâmboan și Adela Dimitriu.
Evenimentul este organizat de Asociația „Spiritualitatea Strămoșească”, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Florești.
Accesul este liber.






