Florin Săsărman a colindat la Ilva Mică

de | dec. 6, 2016 | Activități parohiale

Îndrăgitul interpret de muzică folk Florin Săsărman i-a colindat duminică seara pe creştinii ortodocşi din Ilva Mică. Acesta a susținut un concert de colinde în biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” din localitate. Organizatoarea acestui eveniment a fost Parohia Ilva Mică Someş, păstorită cu râvnă de părintele Iuliu Brici şi care, în fiecare an, înainte de marele praznic al Naşterii Domnului Hristos organizează astfel de bucurii pentru toți credincioşii ortodocşi din Ilva Mică. La acest eveniment au participat sute de credincioşi din cele două parohii ortodoxe din comună, care s-au arătat încântați de cel care a venit să le vestească Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, colindând împreună cu îndrăgitul interpret. Florin Săsărman, care a făcut parte din Cenaclul Flacăra, condus de Adrian Păunescu, a fost acompaniat la orgă de către Alexandru Filip din Cluj-Napoca, a transmis pentru radio Renașterea, Pr. Paul Gavriloaie.

Ultimele articole

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Cercul preoțesc de pe Valea Tecii, reunit în satul Archiud

Duminică, 27 noiembrie 2022, în satul Archiud, a avut loc întâlnirea Cercului Preoțesc de pe Valea Tecii, condus de părintele Vasile Motogna de la Teaca. Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Archiud a găzduit acest moment mult dorit de...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...