Folclorul din zona de munte a județului Cluj, valorificat printr-un amplu proiect de cercetare

de | mai 6, 2020 | Cultură

Opt localități din zona de munte ale judeţului Cluj sunt incluse într-un amplu proiect de cercetare a patrimoniului cultural tradiţional, derulat în perioada iunie – noiembrie 2020. Este vorba despre Sâncrai, Călățele, Dealu-Negru, Beliș, Mărișel, Mănăstireni, Râșca și Măguri-Răcătău.

„În urma acestui demers va fi promovat folclorul din zonă, diversitatea culturală a fiecărei localități cercetate și se va evidenția specificul culturii tradiționale românești în spațiul multicultural al județului”, anunță inițiatorii proiectului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Astfel, în urma cercetării care va fi realizată de specialiști în diferite domenii ale culturii tradiționale, angajați și colaboratori ai C.J.C.P.C.T. Cluj, coordonată de cercetător prof. Mircea Cîmpeanu, consultant artistic Adriana Andrei și manager Adriana Irimieș, vor rezulta produse culturale atractive și diverse. Printre acestea se numără reconstituirea unor obiceiuri tradiționale, precum Jocul satului și șezătoarea sau haba. Totodată, va fi realizat un film documentar, un CD audio cu repertoriu instrumental din zona de munte, expoziţii de fotografie și va fi lansată o carte de studii dedicată culturii tradiționale din Zona Montană a județului Cluj.

Zona Montană a județului Cluj este situată în jurul munților Vlădeasa, Gilău şi Muntele Mare. Din perspectivă etnografică, urbanizarea redusă și accesul dificil au fost factorii unei mai bune conservării a civilizației tradiționale specifice locului. Astfel, arealul etnografic se identifică încă prin arhitectura tradițională, specifică civilizației lemnului, prin portul tradițional, îmbrăcat cu mândrie la marile sărbători religioase de peste an, prin obiceiuri unice, precum „Colindatul cetei junilor din Mărișel”, inclus în Patrimoniul cultural mondial UNESCO, prin șezătorile de iarnă, cunoscute sub denumirea de „habă” și prin jocul satului, numit „Conacul de la Mărișel”.

Intitulat „ZONA MONTANĂ A JUDEȚULUI CLUJ. Proiect de cercetare multidisciplinară a culturii tradiționale din județul Cluj, 2020”, proiectul este în valoare de 99.352 de lei și este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

FOTO: Arhiva C.J.C.P.C.T. Cluj

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Lucrări ale artistului Marcel Muntean,  expuse la Cluj-Napoca

Lucrări ale artistului Marcel Muntean, expuse la Cluj-Napoca

Galeria de artă „Paul Sima” a Universităţii Babeş-Bolyai găzduiește în această perioadă expoziția de pictură „Peisaje Transilvane”, ce aparține artistului plastic Marcel Muntean, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Gândită asemeni unui...

Concert de colinde la Cluj-Napoca, susținut de Corala  „Armonia”

Concert de colinde la Cluj-Napoca, susținut de Corala „Armonia”

Clujenii sunt așteptați duminică, 15 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, la un concert de colinde de excepție, susținut de Corala bărbătească „Armonia” din Constanța, aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului, desemnată cea mai bună corală bărbătească din...

Festivalul Naţional „Colind Iancului”, duminică la Cluj-Napoca

Festivalul Naţional „Colind Iancului”, duminică la Cluj-Napoca

Cete de colindători din mai multe județe  ale țării vor fi prezente duminică, 15 decembrie 2019, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Naţional „Colind Iancului”, eveniment ajuns la cea de-a XXV- a ediţie. Festivalul va debuta la ora 12:00 cu parada cetelor de...

Festivalul ecumenic de colinde „Bucuria Crăciunului”, la Florești

Festivalul ecumenic de colinde „Bucuria Crăciunului”, la Florești

Bucuria Nașterii Domnului va reuni și în acest an la Florești toate cele patru Biserici Creștine tradiţionale din comună: Ortodoxă, Româno-catolică, Greco-catolică și Reformată, în cadrul celei de a doua ediții a Festivalului Ecumenic, „Bucuria Crăciunului”, un dar...