Fostul vicar administrativ al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a fost înmormântat în Baia Mare

de | ian. 28, 2016

Catedrala Veche din Baia Mare l-a primit azi, joi, 28 ianuarie 2016, pentru ultima dată pe preotul LIVIU ŞTEFAN, slujitor al acesteia timp de mai mulţi ani.
Slujba prohodului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de peste 70 de preoţi.
Părintele LIVIU ŞTEFAN a absolvit Institutul Teologic Ortodox din Sibiu în 1965, ca şef de promoţie.
După primirea tainei preoţiei, a fost preot în jurul Hunedoarei, timp de 3 ani, în Protopopiatul Baia Mare – 17 ani, iar apoi, până la pensionare, preot în Cluj-Napoca, unde a construit şi o biserică.
La Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a fost transferat pentru a ocupa postul de vicar administrativ, în 1985, funcţie pe care o deţine până la desfiinţarea acesteia, în 1992.
Părintele LIVIU ŞTEFAN a fost secretar al Adunării Naţionale Bisericeşti şi preşedintele unei comisii a acesteia.
A publicat studii şi articole în cărţi şi reviste teologice.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a transmis familiei şi tuturor celor îndoliaţi cuvinte de îmbărbătare şi condoleanţe.
Un ultim omagiu i-a fost adus de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, care a explicat tuturor celor prezenţi rânduiala slujbei înmormântării unui preot şi deosebirea faţă de înmormântarea unei persoane care nu a primit harul preoţiei.
A mai vorbit despre viaţa părintelui LIVIU ŞTEFAN pr. dr. Vasile Augustin, vicar administrativ al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, care l-a cunoscut din tinereţe.
Plecarea sa în lumea veşniciei constituie o pierdere importantă pentru Biserică şi familie. Dumnezeu să-l odihnească în rând cu drepţii.

Andrei FĂRCAŞ

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA