FOTO | Canonul cel Mare la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

de | mart. 4, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Luni, 2 martie 2020, de la ora 17,00, prima zi a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramurerşului şi Sătmarului, a oficiat Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui mare sobor de preoţi.

Răspunsurile la Slujba Canonului cel Mare au fost date de cântăreții Catedralei Episcopale împreună cu studenţii teologi, Grupul Bizantin „Theologos” şi elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.

La finalul slujbei Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit o meditaţie despre Sfântul Andrei Criteanul şi Canonul de pocăinţă pe care l-a scris pentru Postul Mare:

A început călătoria noastră duhovnicească şi urcuşul nostru spre praznicul cel mare şi sfânt al Învierii Domnului. În această perioadă Biserica are o rânduială cu totul şi cu totul deosebită, deoarece primele patru zile sunt pline de încărcătură duhovnicească, în aceste zile, la ceas de seară, săvârşindu-se slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul pe care în fiecare an Biserica îl aduce ca pe o perlă duhovnicească, ca pe un nestemat nepreţuit în faţa credincioşilor, în inima şi sufletul lor, este o slujbă de profundă pocăinţă. El a fost alcătuit de Sfântul Andrei al Cretei sau Criteanul, aşa cum îi spune şi numele, un mare imnograf, un Episcop al Bisericii, un mare Ierarh, care a trăit la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea. S-a născut în Damasc, în Siria însângerată de astăzi şi lovită atât de cumplit de uneltirile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pentru că Siria este locul unde, pentru prima dată, creştinii s-au numit sfinţi şi pentru că Sirian şi Damascul sunt legate de convertirea celui mai luminat dintre Sfinţii Apostoli, Sfântul Apostol Pavel, care este socotit Apostolul neamurilor. Şi pentru că Siria are cele mai nepreţuite situri şi vestigii creştine.

 

Ultimele articole

Episcopul Iustin: „Medicii au fost eroii fiecărei zile din acest an”

Episcopul Iustin: „Medicii au fost eroii fiecărei zile din acest an”

În duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La finalul slujbei, în semn...

Hram la Mănăstirea Rohia

Hram la Mănăstirea Rohia

Duminică, 6 decembrie 2020, a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a liturghisit, împreună cu Preasfinițitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, cu prilejul hramului de...