(foto) Liturghie arhierească, la ITO Mitropolia Clujului 2022

de | aug. 28, 2022 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 27 august 2022, în cea de a doua zi a Întâlnirii tinerilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, la biserica studenților din Campusul Universitar „Hașdeu” a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei al Clujului le-a transmis tinerilor  că ei sunt lumina lumii și sarea pământului. Ierarhul a adus în atenție problemele lumii contemporane, în care, din punct de vedere moral, toate sunt puse sub semnul întrebării.

Din soborul de preoți slujitori au făcut parte câte un reprezentat din fiecare episcopie ce aparține de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului”.

S-au rugat alături de Ierarhii Arhiepiscopiei Clujului și sute de tineri veniți din cele 5 județe ale Mitropoliei pentru a lua parte la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși iar mulți dintre ei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos.

Mai multe fotografii AICI.

Foto: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Sfințirea capelei mortuare din Parohia Chintelnic

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat joi, 24 noiembrie 2022, comunitatea ortodoxă din Chintelnic, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, Părintele...

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...