(Foto) Vârsta frumuseții și frumusețea vârstei, în Parohia „Sfântul Proroc Daniel” din Florești

de | dec. 17, 2019

Parohia Ortodoxă „Sfântul Prooroc Daniel” din Florești și-a sarbatorit duminică, 15 decembrie, cu anticipație, ocrotitorul spiritual.

Gândul care a conturat atmosfera zile în comunitatea ocrotită de Sfântul Proroc Daniel din Florești a fost „Vârsta frumuseții și frumusețea vârstei”.

Copiii au contribuit prin vârsta frumuseții lor, prin frăgezimea și sinceritatea bucuriei, prin promisiunea vieții care își așteaptă rodirea. După ce au participat în număr impresionant la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit, au trăit și emoția întâlnirii cu Moș Crăciun. Sfânta Liturghie a constituit un moment de adâncă solemnitate, care a avut calitatea de a opri timpul în loc și de a-l metamorfoza într-un prezent continuu, ca timp al cerului găzduit de pământ. S-a slujit în sobor de trei preoți iar răspunsurile la strană au fost date de către un grup de teologi, potrivit preotului paroh, pr. Ioan Tănase Chiș.

În după-amiaza aceleiași zile, actorii de la Teatrul de păpuși Puck, prieteni ai parohiei,  au pus în scenă piesa Fata moșneagului și fata babei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...