Peste 150 fotografii etnografice vechi și recente, realizate de 40 de artiști fotografi din România, Serbia și Polonia pot fi văzute în perioada 19-30 octombrie 2022, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Pasionați de fotografie și de satul românesc deopotrivă, autorii fotografiilor au străbătut țara neîncetat, astfel multe dintre imaginile expuse sunt surprinse în ultimul an.
În cadrul expoziției pot fi admirate imagini ce prezintă câteva din ocupațiile și obiceiurile comunităților sătești de români, maghiari, secui, ceangăi sau sași din România, aratul tradițional cu ajutorul plugului, păstoritul, olăritul, claca la coasă sau Fărșangul, care alcătuiesc tabloul unui sat care își mai păstrează unele tradiții sau face eforturi să le reînvie.
Fotografiile sunt rezultatul prestigiosului Concurs naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” (F-DE), derulat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage.
Vernisajul și decernarea celor 12 premii va avea loc miercuri, 19 octombrie a.c., la ora 16:30, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă. În deschidere va fi prezentat un moment muzical susținut de Grupul instrumental al Școlii de Muzică „Augustin Bena”, prof. coordonator Liuța Cîmpeanu, la pian prof. Adriana Copaciu.
Competiția s-a desfășurat pe patru secțiuni principale: fotografie de autor cu temă liberă etnografică alb/negru și color, secțiunea de fotografie cu tema „Găteala capului” și secțiunea de reproducere după fotografie veche. Cele peste 150 fotografii etnografice au fost selectate de un juriu de specialitate din peste 400 lucrări înscrise în concurs.
Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) este nucleul proiectului clujean de amploare cu același nume și urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, proiectul a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și străinătate: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.
FOTO: Premiul „Gianluca Mantovani” pentru Portret, F-DE 19/NAGY BOTOND-Târgu Mureș, Greblă, ca pe vremuri, într-un atelier din satul Făget, județul Brașov, 2022