Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” și-a desemnat bursierii

de | nov. 19, 2019 | Actualitatea religioasă

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe câştigătorii celor 34 de burse pentru elevii de liceu, studenţi, masteranzi şi doctoranzi.

Pentru acestea şi-au depus dosarul aproape 60 de candidați din toată țara, transmite biroul de presă al Mitropoliei Clujului. Masteranzii şi doctoranzii care au candidat pentru bursele scoase la concurs au prezentat un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară, din domeniile propuse: teologia şi interpretarea ştiinţelor, teologia şi bioetica, teologia şi mediul înconjurător, teologia şi artele, teologia şi lumea.

„Pentru a stabili o ierarhie care să reflecte obiectiv şi transparent atât performanțele şcolare, cât şi profilul social şi familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu şi ale studenților s-a făcut pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor şi doctoranzilor au fost evaluate şi notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca”, a precizat administratorul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, părintele Bogdan Ivanov.

Fondul alocat pentru bursele din acest an şcolar şi universitar se ridică la suma de 103.200 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 363 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 932.700 lei. Lista  bursierilor poate fi consultată  pe site-ul Fundației.

„Bursele pentru elevi, în cuantum de 300 de lei lunar, studenţi şi masteranzi, în cuantum de 400 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 500 de lei lunar şi se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 15 noiembrie 2019”, conform celor precizate de pr. Bogdan Ivanov, administrator al Fundaţiei, şi economistul Sorin Câlea, contabilul Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, înfiinţată în anul 2008 de vrednicul de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi dar lipsiţi de posibilităţi, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.

Ultimele articole

19 octombrie – Sfântul Proroc Ioil

19 octombrie – Sfântul Proroc Ioil

Sfântul Proroc Ioil a profețit în regatul Iuda pe la anul 850 î.Hr., iar numele său înseamnă ‘dragostea lui Dumnezeu’. În cartea alcătuită de el, din trei capitole și cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, vestește o secetă cumplită și patru invazii...

Martirii temnițelor comuniste

Martirii temnițelor comuniste

De la Nero la Stalin, prigoana anticreștină a făcut milioane de mucenici în toate laturile pământului. Specificitatea comunismului a constat în faptul că acesta nu a încercat numai să îi prigonească pe creștini, ci a urmărit să ucidă însăși credința din inima și...

Hramul Mănăstirii Cormaia, prăznuit în prezența Mitropolitului Andrei

Hramul Mănăstirii Cormaia, prăznuit în prezența Mitropolitului Andrei

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de...