Universitatea Babeș-Bolyai, prin Fundația „Alma Mater Napocensis” a Universității Babeș-Bolyai, organizează joi, 14 mai, de la ora 18:00, la Auditorium Maximum, prima ediție a Galei „Universitate spre Comunitate”, eveniment dedicat proiectelor educaționale și sociale derulate în sprijinul comunității.
Manifestarea marchează 33 de ani de activitate civică a Fundației UBB și își propune să aducă împreună mediul academic, reprezentanți ai comunității clujene și toți cei care cred în puterea educației de a transforma societatea.
În cadrul galei vor fi prezentate proiectele prin care fundația a sprijinit, de-a lungul anilor, diverse categorii de beneficiari: de la seniorii implicați în programul Universitatea Vârstei a Treia, la elevi susținuți prin programul BACcUBBine!, campanii de dotare a bibliotecilor școlare din mediul rural și inițiative caritabile dedicate educației și sprijinului comunitar.
Președintele executiv al Fundației UBB, prof. univ. dr. Simona Motogna, subliniază că gala își propune să spună povestea unei fundații construite în jurul valorilor solidarității, implicării și educației, dar și să creeze noi punți de colaborare pentru viitoare proiecte sociale și educative.
Evenimentul va include și momente artistice susținute de studenți ai Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, iar accesul publicului este gratuit, pe bază de rezervare.
Gala „Universitate spre Comunitate” se dorește a fi nu doar o celebrare a proiectelor deja realizate, ci și o invitație la implicare într-o comunitate în care educația rămâne una dintre cele mai importante investiții în viitor.






