Gânduri de carantină – vindecarea slăbănogului de la Vitezda

de | mai 10, 2020 | Spiritualitate, Eseu

Autor: Ierom. Maxim Morariu

Singurătatea inimii suferinde a slăbănogului se întâlneşte astăzi cu Hristos cel Atotcunoscător. Chipul lui Dumnezeu zidit în om devenise, în suferindul de astăzi, invizibil celor din jur. Din această pricină, nimeni nu se încumeta să-l mai privească ca pe o făptură umană, să dialogheze cu el, sau să-l arunce în apa tulburată de înger spre a se tămădui.

În acest univers al resemnării şi tristeţii, în care omul devenise un „gură-cască” în baza unei triste inerţii, apare Mântuitorul. Delicat, cum numai Dumnezeu ştie să fie, nu-l tămăduieşte deodată, ci intră în dialog cu el. Subliniază prin aceasta că prima nevoie ce trebuia satisfăcută era cea de comunicare. Îl ascultă, îl lasă să i se destăinuie, să-I mărturisească neputinţa. Ca un duhovnic bun, ca un părinte care, uneori cu o mină sfătoasă, îşi ascultă fiii  şi se minunează de năstruşniciile lor. Apoi, ca răspuns al frământărilor sale, îi dă tămăduire. „Nu am om!”, rosteşte cu tristeţe suferindul. OMUL cu majusculă era însă alături de el. Dumnezeul-Om! Anii în care privise cu jind la cei tămăduiţi şi-şi linsese rănile sufletului în singurătate, vor apune-acum. Nazarineanul va face o minune ce-i va deconspira divinitatea. Scopul ei va fi însă unul aflat la interferenţa moralului cu socialul: acela de a restitui chipul lui Dumnezeu din om şi de a-i reda demnitatea. De a-l restitui comunităţii pentru ca el însuşi să restituie acesteia ceva ce-i lipsea: uimirea şi bucuria!

Poate că mai mult decât oricând, clipele prin care trecem ne fac să înţelegem într-o manieră mai profundă această pericopă, descrisă cu multă atenţie de Evanghelist. Între termenii-cheie ce ar trebui cu certitudine să circumscrie orice formă de analiză se numără trăiri precum: singurătate, abandon, milă, resemnare, depresie sau delicateţe. Vă sună cunoscut aceste cuvinte? De bună seamă, ultimele săptămâni ne-au făcut pe fiecare dintre noi să trăim, într-o formă sau alta, fiecare din aceste stări. De aceea, socotesc că actualitatea acestui text ioaneic e un fapt de-a dreptul axiomatic. E deopotrivă şi foarte actual, precum ne-am înţeles.

Din imaginea suferindului ce stătea pe malul scăldătorii, suferind de o acutizată distanţare socială sufletească, vedem cum, sub imperiul păcatului, chipul lui Dumnezeu din om poate fi atât de tare acoperit de întunecime, încât ceilalţi nu-l mai recunosc. Cu atât mai mult dacă, colbul răutăţii năpădeşte şi sufletele lor, întunecând senzorii necesari unui astfel de proces de identificare. Hristos însă, e imun la acele pericole ale opacizării sufleteşti şi ştie cel mai bine cum să cureţe tarele patimilor. O face însă cu maximă delicateţe şi în mod discret, respectând libertatea fiecărei fiinţe. E prezenţa ce ne veghează mereu, cu candoarea unui vânticel ce adie şi concreteţea unui Dumnezeu ce poate oricând să ne rezolve problemele. Ne este însă, prin aceasta, un exemplu.

De aceea, poate că nu ar fi rău să folosim aceste momente pentru a curăţi negura răutăţii şi a altor păcate de pe sufletele noastre. De ce? Pentru a vedea, dincolo de ziduri şi bariere false sau autoimpuse, adevărata valoare a fiecărui om cu care intrăm în contact. Pentru a fi noi, fiecărui slăbănog, omul care să-l împingă-n scăldătoare, să-l propulseze spre a-şi împlini potenţialul. A fi chipul drag al celui ce se apropie şovăielnic, aidoma îndrăgostitului pe cărări ascunse, de sufletele suferinde spre a le da alinarea mult aşteptată.

Dacă vom reuşi asta, va fi de bună seamă un semn că am înţeles cum se cuvine pasajul la care ne cheamă azi Biserica să medităm. Dacă în loc să dezlănţuim infernul invidiei ce dă să rupă zăplazurile noastre sufleteşti înspre cei vulnerabili şi să-i potopim cu răutăţile noastre, vom trimite spre ei valuri de gânduri şi fapte bune, n-am trăit degeaba. Hristos însuşi ne va răsplăti, aruncându-ne la rându-I în scăldătoarea veşniciei. Momentan, ne spune doar atât: „de-acum să nu mai păcătuieşti!” Sus să avem inimile! Calde îmbrăţişări de pe meleaguri încarantinate!


Sursa: rasunetul.ro

Foto: doxologia.ro

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Misionari și misionarism

Misionari și misionarism

Înainte de înălțarea la cer, Domnul Hristos le-a zis ucenicilor: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până...

Nevoia de răbdare

Nevoia de răbdare

După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...

Mai multe din Spiritualitate | Eseu
Curăţiţi prin Spovedanie, Îl putem  recunoaşte pe Hristos în Euharistie

Curăţiţi prin Spovedanie, Îl putem recunoaşte pe Hristos în Euharistie

1. 1. Zbuciumul căutărilor şi bucuria întâlnirii Omul, fie că mărturiseşte sau nu, Îl caută pe Hristos Dumnezeu. Sufletul lui nu are linişte până ce nu-L găseşte. Fericitul Augustin spune: Ne-ai făcut pe noi pentru Tine şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va...

Părintele Arsenie Papacioc și misterul „veșniciei într-o clipă”

Părintele Arsenie Papacioc și misterul „veșniciei într-o clipă”

Despre Părintele Arsenie Papacioc, Ioan Ianolide mărturisea într-o agrăire de sinaxar: „Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru....

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

Portul popular românesc – încântare, teologie și viață

AUTOR: Arhimandritul Mihail Daniliuc Timid, oameni iubitori de frumos și – de apreciat –, în mod deosebit, tineri, au început să se înveșmânteze în portul strămoșilor la sărbătorile religioase ori la cele cu caracter istoric, ajungându-se astăzi ca purtarea costumului...

Sfânt de pe meleaguri bistrițene, Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin

Sfânt de pe meleaguri bistrițene, Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin

Moaștele lui sunt la Pecerska din Kiev, unde se păstrează și acum, cu multă cinste, în paraclisul «Sfântului Ștefan»” (N. Iorga) Satul Gledin, din Protopopiatul Bistrița este atestat documentar după năvălirea tătarilor din 1241, sub numele Gellae Dom (Domeniul lui...