Gânduri de carantină – vindecarea slăbănogului de la Vitezda

de | mai 10, 2020 | Eseu, Spiritualitate

Autor: Ierom. Maxim Morariu

Singurătatea inimii suferinde a slăbănogului se întâlneşte astăzi cu Hristos cel Atotcunoscător. Chipul lui Dumnezeu zidit în om devenise, în suferindul de astăzi, invizibil celor din jur. Din această pricină, nimeni nu se încumeta să-l mai privească ca pe o făptură umană, să dialogheze cu el, sau să-l arunce în apa tulburată de înger spre a se tămădui.

În acest univers al resemnării şi tristeţii, în care omul devenise un “gură-cască” în baza unei triste inerţii, apare Mântuitorul. Delicat, cum numai Dumnezeu ştie să fie, nu-l tămăduieşte deodată, ci intră în dialog cu el. Subliniază prin aceasta că prima nevoie ce trebuia satisfăcută era cea de comunicare. Îl ascultă, îl lasă să i se destăinuie, să-I mărturisească neputinţa. Ca un duhovnic bun, ca un părinte care, uneori cu o mină sfătoasă, îşi ascultă fiii  şi se minunează de năstruşniciile lor. Apoi, ca răspuns al frământărilor sale, îi dă tămăduire. “Nu am om!”, rosteşte cu tristeţe suferindul. OMUL cu majusculă era însă alături de el. Dumnezeul-Om! Anii în care privise cu jind la cei tămăduiţi şi-şi linsese rănile sufletului în singurătate, vor apune-acum. Nazarineanul va face o minune ce-i va deconspira divinitatea. Scopul ei va fi însă unul aflat la interferenţa moralului cu socialul: acela de a restitui chipul lui Dumnezeu din om şi de a-i reda demnitatea. De a-l restitui comunităţii pentru ca el însuşi să restituie acesteia ceva ce-i lipsea: uimirea şi bucuria!

Poate că mai mult decât oricând, clipele prin care trecem ne fac să înţelegem într-o manieră mai profundă această pericopă, descrisă cu multă atenţie de Evanghelist. Între termenii-cheie ce ar trebui cu certitudine să circumscrie orice formă de analiză se numără trăiri precum: singurătate, abandon, milă, resemnare, depresie sau delicateţe. Vă sună cunoscut aceste cuvinte? De bună seamă, ultimele săptămâni ne-au făcut pe fiecare dintre noi să trăim, într-o formă sau alta, fiecare din aceste stări. De aceea, socotesc că actualitatea acestui text ioaneic e un fapt de-a dreptul axiomatic. E deopotrivă şi foarte actual, precum ne-am înţeles.

Din imaginea suferindului ce stătea pe malul scăldătorii, suferind de o acutizată distanţare socială sufletească, vedem cum, sub imperiul păcatului, chipul lui Dumnezeu din om poate fi atât de tare acoperit de întunecime, încât ceilalţi nu-l mai recunosc. Cu atât mai mult dacă, colbul răutăţii năpădeşte şi sufletele lor, întunecând senzorii necesari unui astfel de proces de identificare. Hristos însă, e imun la acele pericole ale opacizării sufleteşti şi ştie cel mai bine cum să cureţe tarele patimilor. O face însă cu maximă delicateţe şi în mod discret, respectând libertatea fiecărei fiinţe. E prezenţa ce ne veghează mereu, cu candoarea unui vânticel ce adie şi concreteţea unui Dumnezeu ce poate oricând să ne rezolve problemele. Ne este însă, prin aceasta, un exemplu.

De aceea, poate că nu ar fi rău să folosim aceste momente pentru a curăţi negura răutăţii şi a altor păcate de pe sufletele noastre. De ce? Pentru a vedea, dincolo de ziduri şi bariere false sau autoimpuse, adevărata valoare a fiecărui om cu care intrăm în contact. Pentru a fi noi, fiecărui slăbănog, omul care să-l împingă-n scăldătoare, să-l propulseze spre a-şi împlini potenţialul. A fi chipul drag al celui ce se apropie şovăielnic, aidoma îndrăgostitului pe cărări ascunse, de sufletele suferinde spre a le da alinarea mult aşteptată.

Dacă vom reuşi asta, va fi de bună seamă un semn că am înţeles cum se cuvine pasajul la care ne cheamă azi Biserica să medităm. Dacă în loc să dezlănţuim infernul invidiei ce dă să rupă zăplazurile noastre sufleteşti înspre cei vulnerabili şi să-i potopim cu răutăţile noastre, vom trimite spre ei valuri de gânduri şi fapte bune, n-am trăit degeaba. Hristos însuşi ne va răsplăti, aruncându-ne la rându-I în scăldătoarea veşniciei. Momentan, ne spune doar atât: “de-acum să nu mai păcătuieşti!” Sus să avem inimile! Calde îmbrăţişări de pe meleaguri încarantinate!


Sursa: rasunetul.ro

Foto: doxologia.ro

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Ierom. Maxim Morariu</a>

Ierom. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Macrina se naşte în anul 328, la Cezareea Capadociei, într-o familie bogată și foarte credincioasă, din părinţii - Vasile şi Emilia. Erau zece frați: 5 băieţi şi cinci fete, toți crescuți în iubirea lui Dumnezeu. Deși mamei sale, Emilia, i se arată în vis să îi pună...

Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Oraşul Bistriţa, 756 de ani de atestare documentară

Acum mai bine de 700 de ani, Bistriţa era deja unul din oraşele importante ale Transilvaniei. Pe  16 iulie se împlinesc 756 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Prima menţiune a localităţii datează din anul 1241, când codicele mănăstirii Echternach...

Arhiepiscopul Teofil Herineanu

Arhiepiscopul Teofil Herineanu

Vă invit să descoperim chipul unui ierarh de seamă, cel de-al treilea cârmuitor al reînființatei Episcopii clujene, părintele Teofil Herineanu. Dânsul s-a născut la data de 11 noiembrie a anului 1909, în localitatea Arcalia, județul Bistrița Năsăud. A absolvit...

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Un Patriarh harismatic pentru vremuri atipice

Pe 22 iulie 2020, Părintele Patriarh Daniel împlinește 69 de ani. De aici, din Cluj, de lângă zvelta catedrală ridicată de episcopul Nicolae Ivan, gândurile noastre bune se îndreaptă către Preafericirea Sa, iar pe Bunul Dumnezeu Îl rugăm să-i dăruiască ani mulți cu...

Mai multe din Eseu | Spiritualitate
Cuviosul Sofronie sau intensitatea adevărului

Cuviosul Sofronie sau intensitatea adevărului

Sf. Siluan Athonitul câștigă din ce în ce mai mult o aureolă supra-confesională chiar în virtutea Ortodoxiei lui reale. Cel care a tradus intelectual trăirea adâncă a acestui mare sfânt athonit este arhimandritul Sofronie[1], ucenicul său apropiat, un fost pictor...

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine...

Omul civilizat și grija pentru suflet

Omul civilizat și grija pentru suflet

Nuvela „Moara cu noroc” (a lui Ioan Slavici), vorbeşte despre un om, un foarte bun creştin, care era harnic şi avea de toate. Necazul a început când a fost robit de cele materiale, pentru că atunci toate s-au făcut, până la urmă, praf. Iată ce concluzie trage Ioan Slavici: „Liniştea colibei tale te face fericit”. Aşa cum zice Sfântul Pavel, dacă avem mâncare şi îmbrăcăminte pentru noi şi pentru copiii noştri, ne este de ajuns, pentru că „liniştea colibei tale te face fericit”.

Sacrificiu și confort în creștinism

Sacrificiu și confort în creștinism

Apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Crezul devine pentru noi o lentilă spre veșnicie. Locul în care învăţăm cel mai mult despre Dumnezeu este Biserica. Aici vedem lucrurile așa cum sunt. Ne curăţăm ochii, ca să putem vedea. Scopul nu este să vedem...