Gânduri de carantină – vindecarea slăbănogului de la Vitezda

de | mai 10, 2020 | Spiritualitate, Eseu

Autor: Ierom. Maxim Morariu

Singurătatea inimii suferinde a slăbănogului se întâlneşte astăzi cu Hristos cel Atotcunoscător. Chipul lui Dumnezeu zidit în om devenise, în suferindul de astăzi, invizibil celor din jur. Din această pricină, nimeni nu se încumeta să-l mai privească ca pe o făptură umană, să dialogheze cu el, sau să-l arunce în apa tulburată de înger spre a se tămădui.

În acest univers al resemnării şi tristeţii, în care omul devenise un „gură-cască” în baza unei triste inerţii, apare Mântuitorul. Delicat, cum numai Dumnezeu ştie să fie, nu-l tămăduieşte deodată, ci intră în dialog cu el. Subliniază prin aceasta că prima nevoie ce trebuia satisfăcută era cea de comunicare. Îl ascultă, îl lasă să i se destăinuie, să-I mărturisească neputinţa. Ca un duhovnic bun, ca un părinte care, uneori cu o mină sfătoasă, îşi ascultă fiii  şi se minunează de năstruşniciile lor. Apoi, ca răspuns al frământărilor sale, îi dă tămăduire. „Nu am om!”, rosteşte cu tristeţe suferindul. OMUL cu majusculă era însă alături de el. Dumnezeul-Om! Anii în care privise cu jind la cei tămăduiţi şi-şi linsese rănile sufletului în singurătate, vor apune-acum. Nazarineanul va face o minune ce-i va deconspira divinitatea. Scopul ei va fi însă unul aflat la interferenţa moralului cu socialul: acela de a restitui chipul lui Dumnezeu din om şi de a-i reda demnitatea. De a-l restitui comunităţii pentru ca el însuşi să restituie acesteia ceva ce-i lipsea: uimirea şi bucuria!

Poate că mai mult decât oricând, clipele prin care trecem ne fac să înţelegem într-o manieră mai profundă această pericopă, descrisă cu multă atenţie de Evanghelist. Între termenii-cheie ce ar trebui cu certitudine să circumscrie orice formă de analiză se numără trăiri precum: singurătate, abandon, milă, resemnare, depresie sau delicateţe. Vă sună cunoscut aceste cuvinte? De bună seamă, ultimele săptămâni ne-au făcut pe fiecare dintre noi să trăim, într-o formă sau alta, fiecare din aceste stări. De aceea, socotesc că actualitatea acestui text ioaneic e un fapt de-a dreptul axiomatic. E deopotrivă şi foarte actual, precum ne-am înţeles.

Din imaginea suferindului ce stătea pe malul scăldătorii, suferind de o acutizată distanţare socială sufletească, vedem cum, sub imperiul păcatului, chipul lui Dumnezeu din om poate fi atât de tare acoperit de întunecime, încât ceilalţi nu-l mai recunosc. Cu atât mai mult dacă, colbul răutăţii năpădeşte şi sufletele lor, întunecând senzorii necesari unui astfel de proces de identificare. Hristos însă, e imun la acele pericole ale opacizării sufleteşti şi ştie cel mai bine cum să cureţe tarele patimilor. O face însă cu maximă delicateţe şi în mod discret, respectând libertatea fiecărei fiinţe. E prezenţa ce ne veghează mereu, cu candoarea unui vânticel ce adie şi concreteţea unui Dumnezeu ce poate oricând să ne rezolve problemele. Ne este însă, prin aceasta, un exemplu.

De aceea, poate că nu ar fi rău să folosim aceste momente pentru a curăţi negura răutăţii şi a altor păcate de pe sufletele noastre. De ce? Pentru a vedea, dincolo de ziduri şi bariere false sau autoimpuse, adevărata valoare a fiecărui om cu care intrăm în contact. Pentru a fi noi, fiecărui slăbănog, omul care să-l împingă-n scăldătoare, să-l propulseze spre a-şi împlini potenţialul. A fi chipul drag al celui ce se apropie şovăielnic, aidoma îndrăgostitului pe cărări ascunse, de sufletele suferinde spre a le da alinarea mult aşteptată.

Dacă vom reuşi asta, va fi de bună seamă un semn că am înţeles cum se cuvine pasajul la care ne cheamă azi Biserica să medităm. Dacă în loc să dezlănţuim infernul invidiei ce dă să rupă zăplazurile noastre sufleteşti înspre cei vulnerabili şi să-i potopim cu răutăţile noastre, vom trimite spre ei valuri de gânduri şi fapte bune, n-am trăit degeaba. Hristos însuşi ne va răsplăti, aruncându-ne la rându-I în scăldătoarea veşniciei. Momentan, ne spune doar atât: „de-acum să nu mai păcătuieşti!” Sus să avem inimile! Calde îmbrăţişări de pe meleaguri încarantinate!


Sursa: rasunetul.ro

Foto: doxologia.ro

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Mai multe din Spiritualitate | Eseu
„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Preasfințitul Vasile – un dar al lui Dumnezeu!

Părinte, Ori de câte ori se întâmpla să ne despărțim temporar, petrecându-ne peste pragul ușii tale, nu plecai din prag până nu dispăream în zare... Aceasta era una dintre atitudinile Părintelui nostru Vasile. În fapt, el nu se despărțea de nimeni, niciodată, nu vroia...