Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc.

S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică.

Primele studii le-a făcut în orașul natal, unde profesorii i-au remarcat talentul. A continuat timp de 4 ani la Seminarul din Huși, după care la Conservatorul din Iași.

Musicescu a fost apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care i-au oferit postul de dirijor.

El a fost numit profesor de muzică la Ismail, unde a avut ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși.

Studiile sale au fost hotărâtoare pentru fenomenul pe care l-a declanşat la nivel naţional: armonizarea folclorului pe principii modale.

În anul 1872, Gavriil Musicescu a fost ales pe post de profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași. El a dirijat corul Catedralei Mitropolitane vreme de aproape treizeci de ani după ce a refuzat mai multe oferte de la coruri cu prestigiu din Rusia.

Pentru ansamblu a scris compoziții corale laice care s-au concretizat în prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.

Musicescu a instaurat o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră el a ținut să le arate studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară.

În1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași, Gavriil Musicescu a scris Cântecul lui Ștefan cel Mare, reluat și amplificat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit.

De asemenea, Hora de la Plevnape versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul și cornulpe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu reprezintă o remarcabilă autenticitate artistică.

Compozitorul și dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viață la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

AUTOR: Onicaș Cătălin Aurelian

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Gavriil Musicescu - părinte al muzicii corale naţionale
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici – matematician și astronom român

Constantin Popovici a fost un matematician, astronom și profesor universitar. Constantin Popovici s-a născut în anul 1878 în Iași. A absolvit şcoala primară “Gheorghe Asachi” şi Liceul Naţional din orașul său natal (Iași). Încă din tinerețe a dat dovadă de talentul...

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Pr. Ioan Coman – Unul din cei mai mari patrologi români

Părintele Ioan Coman este unul din cei mai importanți patrologi români. A publicat sute de lucrări de patrologie, filologie, cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism. A publicat traduceri, cuvântări, recenzii. Toate lucrările sale însumează peste 8,000 de...

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Dumitru Caracostea – Critic, istoric literar și folclorist român

Critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. Acesta a fost Dumitru Caracostea. S-a născut la 10/22 martie 1879, la Slatina, Olt. Acesta a avut o descendență aromână....