Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

de | dec. 8, 2021 | Personalitatea zilei

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc.

S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică.

Primele studii le-a făcut în orașul natal, unde profesorii i-au remarcat talentul. A continuat timp de 4 ani la Seminarul din Huși, după care la Conservatorul din Iași.

Musicescu a fost apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care i-au oferit postul de dirijor.

El a fost numit profesor de muzică la Ismail, unde a avut ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși.

Studiile sale au fost hotărâtoare pentru fenomenul pe care l-a declanşat la nivel naţional: armonizarea folclorului pe principii modale.

În anul 1872, Gavriil Musicescu a fost ales pe post de profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași. El a dirijat corul Catedralei Mitropolitane vreme de aproape treizeci de ani după ce a refuzat mai multe oferte de la coruri cu prestigiu din Rusia.

Pentru ansamblu a scris compoziții corale laice care s-au concretizat în prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.

Musicescu a instaurat o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră el a ținut să le arate studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară.

În1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare din Iași, Gavriil Musicescu a scris Cântecul lui Ștefan cel Mare, reluat și amplificat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit.

De asemenea, Hora de la Plevnape versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul și cornulpe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu reprezintă o remarcabilă autenticitate artistică.

Compozitorul și dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viață la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

AUTOR: Onicaș Cătălin Aurelian

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Gavriil Musicescu - părinte al muzicii corale naţionale
Gavriil Musicescu - părinte al muzicii corale naţionale
/

Ultimele articole

Radu Gyr – rapsod popular al pușcăriașilor

Radu Gyr – rapsod popular al pușcăriașilor

Radu Gyr, numit de către Petre Pandrea rapsodul popular al pușcăriașilor a fost un poet foarte iubit de către deținuții politici. Operele sale aduceau bucurie celor care îl ascultau. Biografia sa este complexă, întrucât ea este o serie lungă de arestări și eliberări....

Mai multe din Personalitatea zilei
Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Justinian Marina, pe numele său de mirean Ioan Marina, vine pe lume într-o familie de oameni simpli, buni credincioși, gospodari, cu idealuri, valori și principii mărețe. Fiul Elenei și al lui Marin Ilie se naște la data de 22 februarie 1901 în satul Suiești din...

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Personalitatea zilei de 20 februarie este binecunoscutul Moș Ion Roată, țăranul despre care știm că a avut un rol important în realizarea Unirea Principatelor Române. Datorită contribuțiilor și implicării sale în marele eveniment din anul 1859, numele de „Moș Ion...

VALERIU GAFENCU (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952)

VALERIU GAFENCU (24 ianuarie 1921 – 18 februarie 1952)

Valeriu s-a născut la data de 24 ianuarie 1921 în Sângerei, județul Bălți, fiind cel dintâi născut al familiei Gafencu. Acest mare mărturisitor din temnițele comuniste a avut încă trei surori: Eleonora, Elisabeta și Valentina. Conform mai  multor surse, știm că...

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU (15 februarie 1823 – 16 mai 1892)

Episcopul Melchisedec al Romanului, unul dintre cei mai culți și iscusiți ierarhi ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea se naște la data de 15 februarie 1823 în județul Neamț, într-o familie de preoți. Ambii părinți, atât preotul Petrache, cât și...

Poeta și prozatoarea Otilia Cazimir (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967)

Poeta și prozatoarea Otilia Cazimir (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967)

Otilia Cazimir, pe numele ei adevărat Alexandrina Gavrilescu, a văzut lumina zilei în 12 februarie 1894 în județul Neamț, fiind al cincilea copil al soților Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu. Copilăria și-o petrece în satul natal Cotu Vameș, urmând ca în anul 1898 să...