George Barițiu, comemorat în satul natal, Jucu de Jos, în prezența Episcopului-vicar Benedict

de | mai 24, 2022

La 210 ani de la naștere, George Barițiu a fost comemorat în satul natal, Jucu de Jos, printr-un simpozion național. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, inspectori școlari, directori de școală, cadre didactice din toate zonele țării au participat marți, 24 mai 2022, la ediția inaugurală a simpozionului național „Esențe Românești. Personalități ale culturii și învățământului în România modernă și contemporană”.

Anul acesta, pe 4 iunie, se împlinesc 210 ani de la nașterea istoricului și publicistului român transilvănean George Barițiu, nimeni altul decât întemeietorul presei românești din Transilvania. Născut la Jucu de Jos, istoricul, ziaristul și omul politic George Barițiu a întemeiat Gazeta de Transilvania, a fondat Societatea Astra, al cărei președinte a fost și a lăsat drept moștenire o operă ce cuprinde aspecte variate de istorie economică, social, culturală și religioasă. Figură importantă a Revoluției din 1848 din Transilvania, în colaborare cu Timotei Cipariu, au pus bazele Asociației Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. A fost secretar și președinte al ASTREI, a editat revista Transilvania pe care a și condus-o timp de 21 de ani.

Personalitatea marelui om de cultură a fost evocată în cadrul unui simpozion național, intitulat „Esențe Românești. Personalități ale culturii și învățământului în România modernă și contemporană”. Aflat la prima ediție, evenimentul se dorește a deveni o constantă, după cum a mărturisit chiar directorul Școlii Gimnaziale din Jucu de Sus, prof. Trohonel Mădălin Gheorghe Lucian.

Organizatorii simpozionului au fost Școala Gimnazială „Gheorghe Barițiu” din Jucu de Sus, Asociația cultural-istorică „Amicii trecutului nostrum istoric – ATNIS”, Primăria Comunei Jucu, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Jucu de Jos. Simpozionul a fost structurat în două părți, una dedicată cadrelor didactice și o alta elevilor. În acest sens au avut loc comunicări științifice, au fost susținute referate metodice, eseuri realizate de de educatori, învățători, profesori, prihologi școlari și elevi.

Evenimentul a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de PS Părinte Benedict Bistrițeanul, alături de Părintele Dan Hognogi și de Pr. inspector Marian Sidon. Au luat cuvântul primarul Comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei Române, Lt.-col. Florin Gheorghe Zirbo, comandantul Unității Militare 01489 din Jucu, președintele Societății Cultural – Patriotice Avram Iancu din România, Tiberiu Groza, prof. univ. dr. Mircea Popa, președintele Despărțământului Cluj al ASTREI, prof. Feșnic Nicolae, fost director al Școlii Gimnaziale „George Barițiu” din Jucu de Sus. Cuvântul doamnei prof. Marinela Marc, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a fost transmis de pr. inspector Marian Sidon.

Subliniind personalitatea cărturarului George Barițiu, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a opinat că această manifestare de amploare reprezintă un popas cultural mai mult decât binevenit, care fără îndoială aduce un mare plus și creează punți de legătură, stimulând determinarea tuturor celor implicați: „Este un eveniment deosebit care va determina evenimente succesive în anii care vor urma”, a concluzionat Preasfinția Sa.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Jurământul de credință al tinerilor teologi clujeni

Jurământul de credință al tinerilor teologi clujeni

În prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, cei 120 de absolvenți ai Facutății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au depus luni, 4 iulie 2016, jurământul de credință. Momentul solemn a avut loc în jurul orei 10:30 în capela din...

Târnosirea bisericii din Berinţa

Târnosirea bisericii din Berinţa

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat duminică, 3 iulie 2016, slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Parohia Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, în fruntea unui sobor de 25 de preoţi şi diaconi și a protopopului de Lăpuş, pr....

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

Resfințire de biserică în localitatea Lompirt

În duminica a doua după Rusalii, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Lompirt, filie a Parohiei Moiad, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de înnoire efectuate la...

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

Duminica Sfinților Români, la Catedrala Mitropolitană a Clujului

În Duminica Sfinților Români, Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului si Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Sute de clujeni au fost prezenți, ascultând cuvântul de învățătură al Înaltpreasfinției Sale, care a făcut...