George Barițiu, comemorat în satul natal, Jucu de Jos, în prezența Episcopului-vicar Benedict

de | mai 24, 2022

La 210 ani de la naștere, George Barițiu a fost comemorat în satul natal, Jucu de Jos, printr-un simpozion național. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, inspectori școlari, directori de școală, cadre didactice din toate zonele țării au participat marți, 24 mai 2022, la ediția inaugurală a simpozionului național „Esențe Românești. Personalități ale culturii și învățământului în România modernă și contemporană”.

Anul acesta, pe 4 iunie, se împlinesc 210 ani de la nașterea istoricului și publicistului român transilvănean George Barițiu, nimeni altul decât întemeietorul presei românești din Transilvania. Născut la Jucu de Jos, istoricul, ziaristul și omul politic George Barițiu a întemeiat Gazeta de Transilvania, a fondat Societatea Astra, al cărei președinte a fost și a lăsat drept moștenire o operă ce cuprinde aspecte variate de istorie economică, social, culturală și religioasă. Figură importantă a Revoluției din 1848 din Transilvania, în colaborare cu Timotei Cipariu, au pus bazele Asociației Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. A fost secretar și președinte al ASTREI, a editat revista Transilvania pe care a și condus-o timp de 21 de ani.

Personalitatea marelui om de cultură a fost evocată în cadrul unui simpozion național, intitulat „Esențe Românești. Personalități ale culturii și învățământului în România modernă și contemporană”. Aflat la prima ediție, evenimentul se dorește a deveni o constantă, după cum a mărturisit chiar directorul Școlii Gimnaziale din Jucu de Sus, prof. Trohonel Mădălin Gheorghe Lucian.

Organizatorii simpozionului au fost Școala Gimnazială „Gheorghe Barițiu” din Jucu de Sus, Asociația cultural-istorică „Amicii trecutului nostrum istoric – ATNIS”, Primăria Comunei Jucu, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Română Jucu de Jos. Simpozionul a fost structurat în două părți, una dedicată cadrelor didactice și o alta elevilor. În acest sens au avut loc comunicări științifice, au fost susținute referate metodice, eseuri realizate de de educatori, învățători, profesori, prihologi școlari și elevi.

Evenimentul a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de PS Părinte Benedict Bistrițeanul, alături de Părintele Dan Hognogi și de Pr. inspector Marian Sidon. Au luat cuvântul primarul Comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și membru corespondent al Academiei Române, Lt.-col. Florin Gheorghe Zirbo, comandantul Unității Militare 01489 din Jucu, președintele Societății Cultural – Patriotice Avram Iancu din România, Tiberiu Groza, prof. univ. dr. Mircea Popa, președintele Despărțământului Cluj al ASTREI, prof. Feșnic Nicolae, fost director al Școlii Gimnaziale „George Barițiu” din Jucu de Sus. Cuvântul doamnei prof. Marinela Marc, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, a fost transmis de pr. inspector Marian Sidon.

Subliniind personalitatea cărturarului George Barițiu, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a opinat că această manifestare de amploare reprezintă un popas cultural mai mult decât binevenit, care fără îndoială aduce un mare plus și creează punți de legătură, stimulând determinarea tuturor celor implicați: „Este un eveniment deosebit care va determina evenimente succesive în anii care vor urma”, a concluzionat Preasfinția Sa.

Mai multe fotografii AICI 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...