George Hitchings – erou al progresului medical

În decursul istoriei, oamenii au descoperit tratamente noi prin încercări și eșecuri. Un proces care însemna că până se ajungea la o descoperire, mulți oameni mureau. George Hitchings a încercat să înlăture această incertitudine. Împreună cu colega sa de laborator Gertrunde Elion a descoperit cum să obțină  medicamente printr-o metodă rațională, care nu pune în pericol viețile oamenilor. Descoperirile lor au fost atât de bune, încât aceste medicamente sunt încă folosite în zilele noastre și sunt catalogate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) printre cele mai sigure substanțe de folosit în tratamente.

George H. Hitchings s-a născut la data de 18 aprilie 1905, într-un orășel de lângă Washington. Pentru că tatăl său era tâmplar și construia case și vapoare, domiciliul familiei s-a tot schimbat. Din acest motiv a studiat în Berkeley, San Diego, Bellingham, Seattle și  Washington. Atmosfera din casă a avut o influență pozitivă asupra viitorului său. Ambii părinți, mărturisește el, erau cititori avizi. În casa lui etica și setea de cunoaștere erau foarte apreciate.

Pe când George avea doisprezece ani, tatăl său a murit în urma unei boli îndelungate. Pierderea suferită și sentimentul de neputință că nu l-a putut ajuta l-au determinat să studieze medicina. După ce a absolvit liceul cu premiul II, în anul 1923 s-a înscris la Facultatea din Washington. Pentru că era determinat să învețe pentru a nu mai simți același sentiment de neputință, în timpul anilor de facultate a studiat cu pasiune și cu sete. A avut note foarte bune pe toată durata acestor ani.

În anul 1928 a obținut diploma de master în chimie și a devenit asistent universitar la Harvard.

În anul 1933 a obținut diploma de doctorat.  După aceasta nu a reușit să aibă un job stabil pentru că în SUA în acea perioadă era Marea Criza economică (The Great Depression). A fost angajat doar pe scurte perioade determinate la Universitatea din Harvard. Astfel, o perioadă a făcut cercetare pentru boala cancerului, apoi în altă perioadă a studiat nutriția, și în alta electroliții.

Primul său job stabil după această perioadă de criză l-a avut abia în anul 1942, când a devenit singurul membru al unui laborator din Tuckahoe, New York. Finanțarea era limitată, dar era fericit că își poate forma propriul program de cercetare.

În anul 1944 a angajat-o pe Gertrude Elion, alături de care  a  descoperit o nouă metodă, mult mai sigură de a crea medicamente. Astfel s-a găsit leac pentru boala malariei, leucemie, gută, boli autoimune. De asemenea ea a pus bazele descoperirii ulterioare a substanței care combate SIDA.

Încă de la primele descoperiri, echipa a atras atenție. În scurt timp au primit finanțare mai generoasă, astfel încât echipa a ajuns să numere 15 oameni. În decursul activității de cercetare au descoperit multe compuse chimice care pot fi folosite în tratarea multor boli.

În anul 1967 George Hitchings a devenit Vice Președinte la programul de cercetare din Burroughs Wellcome Co. În cei 10 ani cât a fost în această funcție s-a confruntat cu multe provocări administrative. De asemenea  a devenit directorul de la Burroughs Welcome Fund, o organizație non-profit care oferă sponsorizări pentru cercetare în domeniul biomedicinii.

În anul 1976 s-a pensionat, pentru a avea mai mult timp de cercetare, călătorie și filantropie. În anul 1988 George Hitchings, Gertrude  Elion și Sir James Black au primit fost laureți cu premiul Nobel pentru contribuțiile lor în domeniul medicinii Au fost premiați pentru descoperirile lor începând cu anul 1944.

Cu banii primiți de la Premiul Nobel, George Hitchings a pus bazele fundației The Greater Triangle Community, care oferă servicii sociale oamenilor nevoiași.

A trecut la cele veșnice în data de 27 februarie 1998, fericit că a putut ajuta umanitatea. Chiar el a mărturisit cândva că „cea mai mare satisfacție a mea este să știu că eforturile noastre au ajutat să salvăm vieți și să ușurăm suferința”.

 

Surse:

Lisa Yount, A to Z of Biologists, Facts on File Inc., New York, 2003,  pp. 124-126.

https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1988/hitchings/biographical/

https://www.nobelprize.org/prizes/medicine/1988/summary/

Scishow, The Woman Who Changed Drug Development,  https://www.youtube.com/watch?v=meqAC16EN1w

HumanProgress, Hitchings and Elion: Drug design | Heroes of Progress | Ep. 33  https://www.youtube.com/watch?v=E0-i8bL9KWU

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
George Hitchings - erou al progresului medical
Loading
/
Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu, a fost un general, apoi mareșal, om politic și membru de onoare a Academiei Române. A condus armata română în victoriile de la Mărăști și Oituz. În primii ani de după Război, a speculat cu succes starea țăranilor și a reușit să-și formeze un partid...

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Pianist, compozitor și pedagog român și membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Acesta este Dinu Lipatti. S-a născut la București, la 19 martie 1917, din părinți buni muzicieni, tatăl violonist iar mama...

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu a fost un matematician și poet român. Dintre două domenii opuse, unul cu profil real, celălalt cu profil uman este interesant cum lucrurile au evoluat în timp. Chiar dacă a depus mai mult efort în domeniul matematicii, pentru posteritate el rămâne unul...

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania s-a născut în comuna Glăvile din județul Vâlcea, din părinții Ana și Vasile, la data de 18 martie 1921, fiind al treilea dintre cei patru copii ai familiei Anania. Copilăria și-o petrece în satul natal, unde va și urma cursurile...

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Acesta a fost Alecu Russo. S-a născut la 17 martie 1819, în satul Prodăneştii Vechi – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un...

Sculptorul CONSTANTIN BRÂNCUȘI (19 februarie 1876 – 16 martie 1957)

Sculptorul CONSTANTIN BRÂNCUȘI (19 februarie 1876 – 16 martie 1957)

Constantin Brâncuși s-a născut în satul Hobița din județul Gorj la data de 19 a lunii Făurar din anul 1876. Constantin era cel de-al șaselea copil al Mariei și al lui Radu Nicolae, familia Brâncuși fiind una înstărită și respectată în acele timpuri. Ca oricare alt...