O poezioară foarte frumoasă pe care copilașii la școală o învață spune atât de frumos “La bunici am învățat că de cum cobor din pat/ Spre icoană să privesc și cu Domnul să vorbesc./ Acasă, pe stradă, aici/ Și când plec pe la bunici,/ În vacanță sus pe munte/ Și în alte locuri multe/ Eu îl rog pe Dumnezeu/ ajutor să-mi dea mereu./ Așa-i bine ca să faci,/ Voi ce spuneți copii dragi?”
Cu alte cuvinte dragi ascultători este bine și frumos ca de mici să ne deprindem cu bunele maniere, cu bunele practici, cu învățătura cea bună. Toate încep de mic, dacă ne aducem aminte încă din primele ediții ale rubricilor noastre am amintit frumosul cuvânt al înțeleptului Solomon din cartea Pildelor “Deprinde-l pe copil cu învățătura cea bună chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea”. Iar toate practicile bune pe care le va facem trebuie făcute de bună voie, din toată inima, din dragoste, nu din obligație. Atunci când facem anumite fapte și anumite lucruri din obligație nu le facem cum trebuie, nu le facem din toată inima, ori atunci când lucrurile se fac din dragoste, cu voie bună, toate lucrurile merg bine și de asemenea oportunitățile sunt multe. Nimic pe lume nu este bine făcut dacă se face din frică, dacă se face din obligație, de aceea toate lucrurile trebuie să se facă de bună voie ci neobligați.
Gesturile de politețe acasă, pe stradă, în societate, la școală, oriunde mergem, și în sala de teatru, și la film, sau în parc, sau când mergem în excursie. Gesturile de politețe ne obligă să avem o anumită conduită în societatea în care suntem. Când ieșim din casă este obligatoriu să avem un aspect îngrijit, în general să nu-i deranjăm pe ceilalți când ieșim în societate, să ne abținem să facem remarci cu glas tare, să nu tragem cu urechea și cu atât mai mult să nu intervenim între discuția dintre două persoane chiar dacă subiectul ne interesează, să avem o anumită “rușine” sau emoție sfântă care nu ne face să fim oarecum “tupeiști/ bădărani/ băgăcioși”, ci cu o anumită sfială ne apropiem de anumite lucruri și sigur la momentul potrivit ușile ți se deschid, fereastra spre bine întotdeauna se deschide și aerul curat al bunelor maniere pătrunde în inima ta. De aceea să încercăm cu toată inima, cu tot sufletul să practicăm gesturile de politețe oriunde am fi în lumea aceasta.
Strada nu prea este un loc potrivit pentru o conversație, cu toate acestea ni se întâmplă tuturor să ne întâlnim cu o cunoștință și să schimbăm câteva cuvinte. Dacă interesele noastre o cer discuția se poate prelungi, să nu rămânem însă în mijlocul drumului ci să ne retragem lângă o clădire sau atunci când strada este foarte aglomerată lângă o cabină telefonică de pildă, lângă un loc mai separat în care să nu încurcăm pe ceilalți participanți la trafic. Să presupunem că ne-am întâlni cu o prietenă care merge în direcția opusă. Dacă aceasta se grăbește și discuția este necesară vom face câțiva pași împreună. Cum procedăm dacă prietena noastră este însoțită de cineva? Inițiativa trebuie să aparțină celei pe care o cunoaștem, tot ea urmează să facă și prezentările, nu ne vom întinde la vorbă, suntem în stradă nu acasă și în plus, prezența noastră neașteptată i-ar putea stânjeni pe cei doi. La fel stau lucrurile dacă ne-am întâlni cu doi bărbați, unul fiind să zicem, o cunoștință apropiată. Salutăm și dacă cei doi doar răspund fără să se oprească este semn că o discuție este inoportună. Dacă suntem grăbiți și nu vrem să stăm de vorbă cu nimeni salutăm eventualele cunoștințe întâlnite și ne continuăm drumul. Nu vom încerca să le evităm întorcând capul sau mai rău prefăcându-ne că nu le vedem.
Altă situație: stați de vorbă cu cineva și un prieten, o prietenă care trece pe lângă dumneavoastră dorește să vă comunice ceva important. Bunele maniere, bunele practici dacă vreți ne obligă pe toți trei la o anumită conduită: dumneavoastră veți face prezentările, prietenul/ prietena vă va spune doar câteva cuvinte și își va continua drumul, iar cealaltă persoană nu va interveni în discuție, în nici un caz nu va profita de ocazie pentru a-i solicita ceva noului venit presupunând că acesta are o profesie care o interesează. În mod spontan persoana de curând prezentată se simte îndreptățită să nu scape ocazia: <Sunteți profesor? Ce bine! Am și eu un copil; Lucrați la Humanitas? Vă rog să-mi dați și mie un număr de telefon, vreau să public și eu acolo o carte, etc.; Sunteți stomatolog?Ce noroc am! Unde vă găsesc? Chiar lucrați la vamă?! Și eu care nu știam cum să-mi aduc mașina… Cum spuneați că vă numiți?>. Astfel de persoane îndrăznețe sunt foarte prost catalogate în societate, iar dacă vor fi tolerate în continuare asta se datorează doar delicateței celorlalți.
E nevoie uneori și de delicatețe în societatea în care trăim, mai ales în timpurile noastre când din ce în ce mai mult a dispărut omenia, onoarea, politețea, buna creștere. Noi dorim dragi ascultători prin ceea ce facem, noi dorim să reînviem, să renaștem fiecare dintre noi pentru o dispoziție bună, pentru o viață mai bună, pentru o societate mai bună. Ne luptăm pentru un viitor mai bun și asta nu se poate face fără sufletul viu al bunelor practici, fără sufletul viu al celor care doresc să trăiască după o anumită conduită după o anumită regulă, după bunele practici, după bunele maniere care sunt la îndemâna fiecăruia dintre noi, noi doar să vrem să trăim cu gesturile acestea de politețe în societate, acasă, pe stradă, la școală, la serviciu, oriunde am fi să avem grijă să le păstrăm și dacă nu le știm punct cu punct cum se scriu în manualele de bune maniere, în manualele de bune practici, dacă nu le știm cuvânt cu cuvânt să știți că fiecare dintre noi, fiecare om are conștiința sa care-i spune: nu-i bine să faci asta/ nu-i bine cum ai procedat. Cere-ți iertare atunci când simți că ai greșit și practică în fiecare zi cuvântul acela frumos pe care românul îl spune la tot pasul: <ce ție nu-ți place, altuia nu-i face>. Respectă și vei fi respectat, promovează politețea și vei fi un om cu adevărat manierat.
Nu uitați, un om care practică bunele maniere, care practică politețea, este un om victorios.
