Compozitorul, dirijorul şi profesorul GHEORGHE CUCU (11 februarie 1882 – 24 august 1932)

Gheorghe Cucu vede lumina zilei în februarie 1882, fiind al șaselea copil al unei familii modeste care număra aproximativ unsprezece membrii. Între anii 1890-1894 Gheorghe Cucu urmează cursurile Școlii Primare din Bârlad și apoi cele ale Școlii de cântăreți bisericești unde, în umbra și sub atenta supraveghere a binecunoscuților Damian Rânzescu, Athanasie Popovici și Ioan Botoi, deslușește tainele cântării psaltice.
După absolvirea Școlii de cântăreți bisericești, Gheorghe Cucu se înscrie în anul 1899 la Conservatorul din București pe care îl va și absolvi în anul 1905. În toți acești ani, compozitorul român a fost și cântăreț la Biserica Brezoianu din capitală, biserică ce avea să fie demolată în timpul regimului comunist. Aici, Gheorghe Cucu își va desăvârși cunoștințele despre domeniul cântării psaltice, ajungând să compună și primele cântări religioase.

Obținând premiul întâi la absolvirea Conservatorului, Gheorghe Cucu decide că este momentul să se perfecționeze și să muncească mai mult pentru a face ceea ce îi aduce plăcere, respectiv studierea domeniului muzical. Astfel, între anii 1908-1911 studiază la Paris la Schola Cantorum sub îndrumarea mai multor profesori renumiți contrapunctul, orchestrația sau formele muzicale.
Credința și dragostea pentru țară și pentru biserică își va pune amprenta asupra personalității și a felului de a fi al compozitorului român. Întreaga viață acesta va rămâne fidel stilului apropiat de muzica religioasă tradițională și cea folclorică.
Întors în țară, Gheorghe Cucu va dirija mai multe coruri, inclusiv cel al Mitropoliei din capitala București între anii 1914-1932. Influențat fiind și de către profesorii pe care i-a avut de-a lungul timpului, dirijorul Cucu va îmbrățișa și cariera didactică formând noi generații de muzicieni atât în cadrul Conservatorului bucureștean, cât și la Seminarul „Nifon” din capitală.

Repertoriul pe care corurile bisericești din acea vreme îl aveau au stârnit diverse nemulțumiri întrucât promovau o muzică străină de cea caracteristică Bisericii Ortodoxe. Gheorghe Cucu milita pentru evidențierea creațiilor psalților români, multe din corurile dirijate de către acesta remarcându-se prin compoziții precum: „La râul Vavilonului” pe melodia lui Dimitrie Suceveanu, glasul 3, „Cântările Sfintei Liturghii”, „Miluiește-mă, Dumnezeule” sau „Doamne Iisuse Hristoase” –lucrare corală de o mare delicateţe.
De-a lungul timpului, compozitorul român va primi și nenumărate distincții și premii care vor evidenția întreaga jertfă și muncă pe care acesta a depus-o de-a lungul vieții. Dintre acestea amintim premiul Societăţii Compozitorilor Români pentru activitatea de culegător al folclorului în anul 1925 și Medalia de aur a Expoziţiei Generale Române în anul 1906.

Gheorghe Cucu încetează din viață la data de 24 august 1932 la București, lăsând poporului român o moștenire semnificativă care constă atât în lucrări bisericești, cât și în pagini corale laice. Acestui compozitor și dirijor român îi datorăm și nenumărate prelucrări din folclor, colindele fiind principalul punct de interes pentru acesta.

Resurse:
https://www.clasic.radio/articol/gheorghe-cucu/2069301/5331/2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Cucu

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Compozitorul, dirijorul şi profesorul GHEORGHE CUCU (11 februarie 1882 - 24 august 1932)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Ioan Dragalina – generalul erou din Primul Război Mondial

Generalul Ioan Dragalina a fost stimat și iubit de subordonații săi. Un om deosebit care a murit eroic în luptele din Valea Jiului în Primul Război Mondial. El s-a născut în Imperiul Austriac, în Caransebeș, în anul 1860. Tatăl său (Alexandru Dragalina) provenea...

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Simion Mehedinți – părintele geografiei românești

Geograf, profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române, creatorul și organizatorul învățământului geografic modern în România, cât și director al Revistei "Convorbiri literare", între anii 1907-1923. Acesta a fost SimionMehedinți. S-a născut la...

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu – o comoară a secolului XX

Nichita Stănescu (numele la naștere Nichita Hristea Stănescu) este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” . S-a născut la 31 martie 1933,...

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Alfred Nobel (21 octombrie 1833 -10 decembrie 1896)

Numele savantului Nobel a rămas în istorie datorită premiului prestigios care îi poartă numele. Povestea omului de afaceri, chimistului și inventatorului este spectaculoasă. A brevetat peste 350 de invenții. Dintre  toate acestea, a rămas cunoscut în vremea sa pentru...

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – părinte al muzicii corale naţionale

Gavriil Musicescu – muzician, dirijor și organizator de talent – a fost printre primii muzicologi care au scos în evidență frumusețea folclorului românesc. S-a născut la data de 20 martie 1847 la Ismail într-o familie iubitoare de muzică. Primele studii le-a făcut în...

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Medicul NICOLAE KALINDERU (6 decembrie 1835 – 16 aprilie 1902)

Nicolae Kalinderu vede lumina zilei la data de 6 decembrie 1835 în București. Conform mai multor surse documentare, familia acestuia ar fi fost de origine turcă, numele lor însemnând în traducere „fiul filosofului”. Kalinderu a studiat în Franța timp de mai mulți ani...