GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)

Gheorghe Zamfir vine pe lume în Găești, județul Dâmbovița, la 6 aprilie 1941 și a avut încă de mic copil înclinații muzicale. Va fi atras încă de timpuriu de instrumentele muzicale, în special de muzica lăutarilor, una dintre cele mai mari dorințe ale sale fiind aceea de a cânta la acordeon alături de ei.

Observând talentul precoce al fiului său, tatăl lui Gheorghe Zamfir îl va înscrie pe acesta la Școala de Muzică numărul 1, astăzi Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din București, la clasa de acordeon, însă, în urma conformației, va fi acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca. Întâlnirea cu acest dascăl de renume avea să fie pentru Gheorghe Zamfir una providențială. Evocând un episod din copilăria sa, acest virtuoz al naiului mărturisește: „ Asta se întâmpla prin 1955, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca. Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. (…)M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă.

După absolvirea liceului și promovarea examenului de Bacalaureat, Gheorghe Zamfir se înscrie la Conservatorul de Muzică din București pe care îl va absolvi cu o dublă specializare: în Pedagogie în anul 1966, iar în Dirijorat pentru cor și orchestră doi ani mai târziu. Însetat de cunoaștere, acesta va aprofunda și va încerca să deslușească toate tainele naiului, susținându-și în anul 2005 și teza de doctorat cu lucrarea intitulată „Naiul – geneză, evoluție și semnificație”.

Acest mare compozitor și virtuoz va aduce de-a lungul timpului mai  multe schimbări inovatoare naiului românesc tradițional, înlocuindu-l cu alte variante noi. Astfel, se va încerca lărgirea domeniului tonal și înlocuirea naiului cu 20 de tuburi cu cel cu 22 pentru naiul alto, 25 de tuburi pentru naiul tenor, 28 pentru naiul bas și 30 pentru naiul contrabas. Gheorghe Zamfir își asamblează singur naiurile, reușind ca în anul 2003 să își confecționeze un nai numit Gigantul, având aproximativ 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.

Pentru că a cutezat să dedice un concert lui Dumnezeu în timpul regimului comunist, Zamfir va fi nevoit să plece în exil. Despre această perioadă mărturisește: „Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic” .

De-a lungul timpului, Gheorghe Zamfir va susține concerte peste tot în lume, ajungând să fie declarat în Turcia drept cel mai popular compozitor și artist al secolului XX. Va obține, de asemenea, mai multe premii și distincții la diverse concursuri și festivaluri din țară și străinătate.

Naistul Gheorghe Zamfir va compune de-a lungul anilor peste 300 de lucrări în stil folcloric, vocal sau instrumental. Dintre cele mai renumite creații ale sale amintim: The Lonely Sheperd, Doina de Jale, Doina ca de la Vișina și Concert pentru nai și orchestră.

 

Resurse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Zamfir

Radio Renasterea
Radio Renasterea
GHEORGHE ZAMFIR (6 aprilie 1941)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

VIRGIL MAXIM (4 decembrie 1922 – 19 martie 1997)

Virgil Maxim,  acest dârz luptător și apărător al idealurilor naționale și religioase, s-a născut la data de 4 decembrie 1922 în comuna Ciorani, județul Prahova, din părinții Maxim Constantin și Alexandrina. Virgil a fost cel dintâi născut al familiei Maxim, familie...

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Pictorul NICOLAE TONITZA (13 aprilie 1886 – 26 februarie 1940)

Nicolae Tonitza este cel mai mare dintre fiii familiei Tonitza, părinții Anastasia și Neculai fiind cei care vor veghea de-a lungul timpului ca întâiul lor născut să aibă parte de o educație aleasă. Nicolae Tonitza s-a născut în binecunoscutul oraș Bârlad din județul...

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești (1 august 1835 – 23 februarie 1919)

Gheorghe Pop de Băsești, figură emblematică în trecutul nostru ca popor, s-a născut la data de 1 august 1835 într-o familie de mici nobili, în comuna Băsești, din comitatul Sălaj. Semnatar al actului diplomatic din anul 1892 care milita pentru drepturilor românilor...

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Patriarhul Justinian Marina (22 februarie 1901 – 26 martie 1977)

Justinian Marina, pe numele său de mirean Ioan Marina, vine pe lume într-o familie de oameni simpli, buni credincioși, gospodari, cu idealuri, valori și principii mărețe. Fiul Elenei și al lui Marin Ilie se naște la data de 22 februarie 1901 în satul Suiești din...