Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

de | oct. 15, 2015 | Actualitatea religioasă

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a susține conferințe personalități din teologie, istorie, educație, psihologie, sociologie, medicină sau bioetică.

Consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Pr. Gabriel Gârdan a declarat într-un interviu pentru Radio Renașterea că: „ideea acestei serii de conferințe a venit din partea unui grup de laici preocupați de viața spirituală și care și-au dorit organizarea unor manifestări în cadrul cărora să fie abordate teme din diverse domenii, dar teme care să aibă corespondent în zona preocupărilor spirituale pe care ele le manifestă. Este prima serie de conferințe de acest fel. Intenția noastră este să dezvoltăm un dialog activ cu laicatul ortodox din eparhie”.

Prima întâlnire are loc joi seara, de la ora 17:00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Conferința cu tema „Biserica Ortodoxă Română – istorie și actualitate, realizări și provocări” este susținută de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului.

Ultimele articole

Cine ne vrea proști? (I)

Cine ne vrea proști? (I)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

Hramul Mănăstirii de la Piatra Fântânele

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, Mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1200, și-a sărbătorit hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,...

Hramul Mănăstirii de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

Hramul Mănăstirii de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga

La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Ciucea, județul Cluj. Cu...

Târnosirea bisericii din Parohia Romita, județul Sălaj

Târnosirea bisericii din Parohia Romita, județul Sălaj

În Duminica a 11-a după Rusalii, 5 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, au târnosit...

Biserica din Parohia Cutca, refințită după 39 de ani de la târnosire

Biserica din Parohia Cutca, refințită după 39 de ani de la târnosire

În Duminica a 11-a după Rusalii (a datornicului nemilostiv), 5 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din localitatea Cutca, județul Cluj. Cu...

Școala de vară organizată de Parohia Fundătura la Marea Neagră

Școala de vară organizată de Parohia Fundătura la Marea Neagră

Parohia Ortodoxă „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din satul Fundătura, Protopopiatul Gherla, a organizat, în perioada 22 – 29 August 2021, Școala de vara „Fă RAI din ce AI”. Aceasta s-a desfășurat la Marea Neagră, stațiunea Costinești, din dorința de a oferi...