Glasul Bisericii răsună în cetatea Zalăului

de | oct. 15, 2015

Episcopia Sălajului, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează seria de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”, prin care își propun să dezvolte un dialog între Biserică și laicatul ortodox din eparhie. Vor fi invitate pentru a susține conferințe personalități din teologie, istorie, educație, psihologie, sociologie, medicină sau bioetică.

Consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Pr. Gabriel Gârdan a declarat într-un interviu pentru Radio Renașterea că: „ideea acestei serii de conferințe a venit din partea unui grup de laici preocupați de viața spirituală și care și-au dorit organizarea unor manifestări în cadrul cărora să fie abordate teme din diverse domenii, dar teme care să aibă corespondent în zona preocupărilor spirituale pe care ele le manifestă. Este prima serie de conferințe de acest fel. Intenția noastră este să dezvoltăm un dialog activ cu laicatul ortodox din eparhie”.

Prima întâlnire are loc joi seara, de la ora 17:00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Conferința cu tema „Biserica Ortodoxă Română – istorie și actualitate, realizări și provocări” este susținută de Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Procesiunea creştinilor băimăreni „Spre Sfânta Treime”

Duminică, 4 iunie 2017, cu începere de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, în fruntea unui sobor de aproape 100 de preoţi din Baia Mare şi protopopiatul cu acelaşi nume, precum şi a mai multor mii de...

Sărbătoarea Rusaliilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Sărbătoarea Rusaliilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj

Numeroși credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În ziua praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor, slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

De praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum. Aceștia s-au adunat în număr mare la sfânta biserică întrucât, în fiecare an, în ziua de Rusalii, își...

Bucuria copilăriei sărbătorită la Muzeul Mitropoliei Clujului

Bucuria copilăriei sărbătorită la Muzeul Mitropoliei Clujului

Cu ocazia zilei internaționale a copilului, Muzeul Mitropoliei Clujului le-a pregătit celor mici o seară culturală inedită. Copii au avut parte de momente muzicale și de poezie și s-au întâlnit cu actori care le-au spus povești. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei,...