Grăuntele de muştar (Miercuri, Săptămâna a VI-a după Rusalii)

de | iul. 28, 2021

Evanghelia zilei: Mt 13, 31 – 36

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerului grăuntelui de muştar, pe care l-a luat omul şi l-a semănat în ţarina sa şi care este mai mic decât toate seminţele; dar, când a crescut, este mai mare decât toate legumele şi se face copac, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ra­murile lui. Altă pildă le-a spus lor: asemenea este împărăţia cerurilor alua­tului, pe care, luându-l, o femeie l-a pus în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a spus Iisus mulţimilor în pilde şi fără pilde nu le vorbea lor, ca să se împlinească cele spuse prin proorocul, care zice: deschide-voi în pilde gura mea; spune-voi cele ascunse de la înte­me­ierea lumii. Atunci, lăsând mulţimile, Iisus a intrat în casă.

Grăuntele de muştar

Pentru că în pilda semănătorului Domnul Hristos a spus că trei părţi de să­mânţă s-au pierdut şi a scăpat numai o parte, iar în pilda ne­ghinei semănată în grâu, că şi pe această sămânţă scăpată de pieire o pândesc multe primejdii, Mântui­torul rosteşte alte două pilde, mai mici ca întindere, dar foarte cuprinză­toare: pilda grăuntelui de muştar şi pilda aluatului care dospeşte întreaga fră­mântătură.

Faţă de primele două, pilda semănătorului şi pilda neghinei, care fac referire la lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos care a semănat între oameni cuvântul lui Dumnezeu, aceste pilde, ca o continuare fireas­că a celor dintâi, fac referire la misiunea pe care o vor desfăşura în lume Sfinţii Apostoli. Dacă Domnul Hristos a pro­povăduit numai în Ţara Sfântă, ucenicii Săi au fost trimişi să vestească cuvân­tul lui Dumnezeu în toată lumea. Le spune Domnul Hristos după Înviere:

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mt 28, 19 – 20).

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Matei face următoarea re­marcă:

„Pentru ca ucenicii Domnului să nu spună: «Cine şi câţi vor fi cei credin­cioşi?» (o întrebare firească după ce au auzit pilda semănătorului şi pilda neghinei), Domnul Hristos, prin pilda grăuntelui de muştar, îndepărtează din sufletul lor această frică, ca să le întărească credinţa şi să le arate că predica Evangheliei se va întinde peste tot. Din pricina aceasta a dat ca pildă grăuntele de muştar, foarte potrivită cu ideea ce voia să o înfă­ţi­şeze.”.[1]

Dar ce este grăuntele de muştar? Ne spune Domnul Hristos:

„Grăuntele de muştar este mai mic decât toate seminţele.”.

Dacă rămânem doar la această afirmaţie suntem ispitiţi să ne în­tre­băm:

„Nu sunt oare alte seminţe mai mici?”

Domnul Hristos spune însă oarecum comparativ:

„Grăuntele de muştar este mai mic decât toate seminţele, dar când a cres­cut, este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui.” (Mt 13, 32).

Aşadar este „mai mic decât toate” pentru a deveni „mai mare decât toate”.

Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur acest grăunte de muştar îi arată pe ucenicii Domnului Hristos care au fost mai slabi decât toţi oamenii, mai mici decât toţi; totuşi predica lor s-a întins pe toată faţa pământului, pentru că mare era pu­terea din ei.[2] Despre ce putere este vorba? De darul Duhuhlui Sfânt care lucrează prin oameni şi care are puterea de a transforma neghina în grâu.

Apostolii sunt aluatul care a dospit întreaga frământătură, căci după cum puţin aluat a făcut ca făina cea multă să se prefacă în aluat, tot aşa şi Apostolii ur­mau să transforme întreaga lume. Este aici o taină cunoscută numai de cei ce fac pâine: anume că dacă aluatul este pus ală­turi de făină, nu are putere, dacă însă se amestecă cu făina, are putere. Aşa a fost şi lucrarea Sfinţilor Apostoli; aşa este acum, în zilele noastre, lucrarea slujitorilor lui Hristos, episcopi, preoţi, diaconi. După cum alua­tul se afundă în făină, dar nu se pierde, ci încetul cu încetul face ca toată făina să aibă aceeaşi putere ca şi el, tot aşa cei trimişi în numele Dom­nului transmit lumii întregi harul Duhului Sfânt care-i sfinţeşte pe toţi. Şi este aici o altă tai­nă: frământătura dospită ajunge în viitor aluat. Gos­po­dinele iau o mică parte din frământătura dospită, care a ajuns aluat, pentru a o folosi din nou la facerea pâinii. Reţeta este simplă: aluatul este amestecat din nou cu făina, făina dospeşte, de­vine aluat, care, la rândul lui, va dospi o altă frământătură.

Pâinea este spre hrană. Cerem de la Dumnezeu în rugăciunea Tatăl nostru „pâinea de care avem nevoie”,[3] „pâinea cea de toate zilele”.[4] Ar fi bine ca atunci când rostim această cerere să ne gândim la modul cum se face pâinea şi la datoria noastră de a deveni aluat care să-i transforme pe cei de lângă noi. Cum devenim aluat? Săvârşind totul ca pentru Hristos. Şi sunt multe modalităţi de a-L sluji pe Hristos: prin cuvânt, prin faptă…

Un cuvânt ziditor poate întări un suflet, iar un suflet întărit poate zidi la rân­dul lui alte suflete. Iată ce putere are cuvântul lui Dum­nezeu şi cum se propa­gă acesta în lume! Sfântul Ioan Gură de Aur îl com­pară cu o scânteie care aprinde totul:

„După cum scânteia, când cade pe lemne, le aprinde şi pe acestea şi mai aprin­de şi altele, tot aşa este cu predicarea Evangheliei.”.[5]

De fapt a spus Domnul Hristos:

„Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Lc 12, 49).

Aceasta a spus-o înainte de Pogorârea Duhului Sfânt, căci numai la Cincize­cime s-a pogorât foc din cer. Era de fapt Duhul Sfânt care s-a arătat în chipul fo­cu­lui şi a stat deasupra fiecărui apostol. Ei au fost pri­mii „aprinşi” de focul Duhului Sfânt. De atunci până în ziua de astăzi Duhul Sfânt lucrează în lume. Apostolii au transmis acest har al Duhului Sfânt episcopilor şi preoţilor, iar ei, credincioşilor de pretutindeni. Aşa  s-au născut sfinţii, căci focul Duhului Sfânt nu distruge cum dis­truge focul material, ci sfinţeşte, iar lângă un om sfânt, se sfinţesc şi se mântu­iesc şi alţii.

Încheiem cu o poezie inspirată, intitulată sugestiv Aluat, poezie ce aparţine Maicii Teodosia, cunoscută sub numele de Zorica Laţcu:

„Doamne, sfântul Tău cuvânt

Este pe acest pământ

Aluat pe care-l pui

În făina gândului

Şi faci gândul să dospească

Dospitura cea cerească.

Tu care toate le poţi,

Pentru toate, pentru toţi,

Pune-n mine aluat,

Să-l dospesc neîncetat

Şi cuvântul Tău cel Sfânt

În covată să-l frământ.

Şi-n cuptorul cel de foc

Al durerilor să-l coc,

Şi să fac sfinte prescuri

Pentru cuminecături.”.[6]


[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 539.

[2] Ibidem.

[3] „Donne-nous aujourd’hui le pain dont nous avons besoin” La Bible, Traduction Œcu­mé­nique de la Bible (TOB), Alliance Biblique Universelle, Éditions du Cerf, Paris, 1995, p. 1439.

[4]Give us today our daily bread” (NIV) The Holy Bible, New International Version, London, 1984, p. 882; „Unser tägliches Brot gib uns heute” (LUT) Die Bibel nach der Übersetzung Martin Luthers, Evangelische Haupt – Bibelgesellschaft zu Berlin und Alten­burg, Leipzig, 1986, p. 8; Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septua­gin­ta, redactată şi adnotată de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, p. 1466.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 540.

[6] ZORICA LAŢCU TEODOSIA, Poezii, Ed. Sofia, Bucureşti, 200, p. 184.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...