Grija lui Dumnezeu şi grijile vieţii, tema Cercului pastoral-misionar Mocod

de | iul. 22, 2019

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Vasile Dan, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Rusalii în Parohia Mocod din Protopopiatul Năsăud.

Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” în prezenţa unui număr mare de credincioşi, soborul celor 13 preoţi slujitori, alături de părintele paroh VasileDan, au săvârşit slujba Vecerniei.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Ioan Vălean de la Parohia Piatra a vorbit despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi modul în care aceasta este percepută de către om. Părintele i-a îndemnat pe credincioşi să se preocupe de acele griji, spirituale şi materiale, care îi călăuzesc spre împărăţia lui Dumnezeu, aducând în sprijinul afirmaţiilor sale cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? … Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Mt. 6, 25-33).

În continuare, părintele paroh Vasile Dan a mulţumit tuturor preoţilor prezenţi, iar la final, corul parohiei a interpretat mai multe pricesne, în timp ce credincioşii au fost miruiţi.

Seara duhovnicească din Parohia Mocod se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Mocod, iar următoarea întâlnire a preoţilor din acest Cerc pastoral-misionar va avea loc în Duminica a 9-a după Rusalii, în Parohia Runcu Salvei.

Date istorice

Biserica Parohiei Mocod cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”  a fost construită în stil neobizantin între anii 1932-1935. În anul 1935 după finalizarea construcţiei, a avut loc slujba de sfinţire oficiată de episcopul Iuliu Hossu. În anul 1958 biserica a fost pictată în interior, pentru ca în acelaşi an aceasta să fie resfinţită decătre vrednicul de pomenire ÎPS Teofil Herineanu. Actuala pictură a fost executată între anii 2002-2005 de către pictorul Croitoru Gheorghe în tehnica tempera grasă. În anul 2005 la data de 17 iulie s-a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii de către Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, paroh fiind pr. VasileDan.

În anul 2010 s-a construit în faţa Sfintei Biseici un monument al eroilor din cele două Războaie Mondiale, ale căror nume au fost inscripţionate pe o faţetă, iar pe cealaltă s-au realizat în tehnica mozaic icoanele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi ale Sfinţilor Martiri Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

În prezent biserica şi comunitatea din Mocod este păstorită de pr. VasileDan, coordonatorul cercului pastoral-misionar Mocod.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

În Parohia ,,Sfântul Mina" din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în...

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

Hramul Bisericii din Topa Mică, Protopopiatul Huedin

De praznicul Sfintei Treimi, biserica din filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-a sărbătorit hramul. Evenimentul a început cu oficierea Sfintei Liturghii, în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan - protopopul Huedinului, părintele Muntean...

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

Instalare de preot în Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin

De sărbătoarea Rusaliilor, credincioșii din Parohia Vânători, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Mustea Bogdan Andrei. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 16 iunie 2019, în biserica parohială...

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Istoria prinde viață, la Ghirișu Român

Sâmbătă, 15.06.2019, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român din comuna Mociu, protopopiatul Cluj I, istoria a fost readusă la viață, atinsă, purtată și luată la întrebări de către copiii din sat. Evenimentul, organizat de pr. Șuteu Andrei, a avut ca scop prezentarea...

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

„O zi pentru copilul tău”, în Parohia Ticu

Sâmbătă, 8 iunie 2019, în Parohia Ortodoxă Ticu din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Marius Moldovan, a avut loc o nouă ediție a proiectului religios-educativ O zi pentru copilul tău. Au participat elevii claselor a II-a A și a IV-a A de la Seminarul...