Grupul vocal Oremus, în Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie”

de | mai 16, 2016

În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Nectarie” din Municipiul Dej a avut bucuria de a-i avea ca oaspeți pe membrii grupului vocal Oremus, de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Tinerii au fost însoțiti de părintele arhid. Daniel Mocanu, profesor la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca și asistent la Facultatea de Teologie din aceeași localitate. Grupul vocal a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, iar în momentul chinonicului, au interpretat diverse cântări din repertoriu psaltic și cel tradițional.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele arhidiacon, Daniel Mocanu care a vorbit despre rolul pe care îl are femeia în Biserică, astăzi. Acesta a comparat misiunea și virtuțile unei femei cu diaconița Olimpiada – exemplu de femeie dedicată misiunii Bisericii. O altă idee importantă din cuvântul rostit, a fost aceea de a extinde în mod continuu starea pe care o dobândim în mediul comunității Bisericii, prin rugăciune și viață virtuoasă.

La final, părintele paroh, Ioan Buftea a mulțumit Grupului Oremus pentru bucuria împărtășită comunității parohiale, și a lansat o nouă invitație grupului, de a reveni la un concert de cântece populare, care cel mai probabil se va concretiza în a doua jumătate a acestui an.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin. Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la...

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Ședință administrativă la Protopopiatul Ortodox din Dej

Joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Protopop Teofil Herineanu a avut loc ședința lunară a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În prima parte a ședinței domnul profesor Mircea Gheorghe Abrudan, Cercetător științific al...

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Program biblic și alte activitǎţi în parohia Şoimeni

Duminică 10 februarie, înainte de slujba vecerniei, copiii, tinerii și câţiva credincioși din parohia Şoimeni, Protopopiatul Cluj 1, însoţiţi  de preotul paroh Andrei Misaroș au vizitat atelierul de creaţie al artiștilor Ioan Ristea sculptor și Cristina Ristea...